Emisiile de seră ale Bacardi vor fi reduse cu 50% prin introducerea unui sistem Heat & Power anul viitor la distileria din Puertto Rico. Acest sistem îl va înlocui pe cel bazat pe combustibili fosili și propan, o alternativă mult mai sustenabilă pentru a obține energia.

„Vrem să facem lucruri bune pentru planetă. Romurile noastre sunt produse în Puerto Rico, unde vrem să investim în noi inovații care ne vor permite să reducem emisiile. Celebrăm a 160-a aniversare anul acesta și vrem să ne uităm spre un viitor mai sustenabil”, a declarat Ned Duggan, Senior Vice President la Bacardi.

Reducerea cu 50% a emisiilor de gaze de seră din producția de rom va reprezenta o micșorare cu 14% a tuturor emisiilor din familia Bacardi, care cuprinde și ginul Bombay, tequila Patron sau vodca Grey Goose. Scopul final este reducerea pe tot lanțul de producție a emisiilor cu 50% până în 2025.

„Deși propanul este o sursă de energie responsabilă în Puerto Rico, vrem să explorăm noi moduri prin care să ne reducem emisiile de carbon și mai mult și să facem un pas important spre obiectivul Net Zero”, a spus Rodolfo Nervo, VP of Global Safety la Bacardi.

Alte metode prin care Bacardi vrea să -și reducă emisiile sunt:

  • Capturarea dioxidului de carbon din procesul de fermentare pentru a putea fi îmbuteliat și vândut către industria băuturilor carbogazoase.
  • Generarea de biogaz prin tratamentul apei reziduale care ajută la distilare și va crea electricitate. 60% din energia distileriei vine din acest proces.
  • Recapturarea a 95% din căldura generată de distilare pentru a reduce consumul energetic.
  • Plantarea de șase grădini pentru a susține biodiversitatea locală din Puerto Rico.

Ca parte a programului său de Resonsabilitate Socială, luând în calcul obiectivele sustenabile ale Organizației Națiunilor Unite, Bacardi și-a setat un număr de obiective pentru 2025. Acestea vin împreună cu dorința de a reduce consumul de plastic cu 100% până în 2023.

Obiectivele sunt:

  • Reducerea cu 50% a emisiilor de gaze de seră în fabricile Bacardi.
  • 25% reducere a consumului de apă în fabricile Bacardi.
  • 100% materiale sustenabile pentru producție și ambalare.
  • 100% din ambalaje vor fi reciclabile.
  • Reducerea la zero a extinderii suprafețelor pentru producție.