Programul se adresează inițiativelor cu soluții scalabile și impact pozitiv asupra mediului din două stadii diferite de dezvoltare și oferă sprijin în accelerarea afacerii, acces la know-how, o rețea de consultanți, mentori, investitori și oportunități de finanțare.

Romania ClimAccelerator este organizat cu sprijinul EIT Climate-KIC, cea mai importantă inițiativă europeană în domeniul inovației climatice, de Impact Hub Bucharest și partenerul principal Raiffeisen Bank România.

Romania ClimAccelerator este o rampă de lansare și creștere pentru inovatorii români care propun soluții tech din zone precum cleantech, waste management, construcții sustenabile, gestionarea emisiilor de carbon, producție sustenabilă, energie regenerabilă, transport sau reciclare.

Acceleratorul se adresează startup-urilor care sunt în stadiul incipient și au o idee (categoria idea stage) și celor care au deja un prototip validat pe piață (categoria seed stage).

“Ne-am asumat rolul de facilitator în tranziția către economia verde, iar această misiune o transpunem atât pe segmentul de clienți corporații sau IMM-uri, cât și prin finanțarea afacerilor românești, aflate la început de drum, care și-au stabilit ca obiectiv să se dezvolte pe principiile economiei circulare. În al patrulea an consecutiv alături de ClimAccelerator, vedem pasiune și inovație în rândul antreprenorilor la început de drum, iar acest lucru ne determină să ne implicăm în continuare, să credem în ei și să le oferim sprijinul necesar”., a declarat Laura Mihăilă, Director de Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.

În cele trei ediții organizate anterior, programul a accelerat 80 startupuri verzi din România, a primit 400+ aplicații din toate regiunile țării, a adus împreună 85+ mentori și experți și a oferit o finanțare totală de 600.000 Euro.

ClimAccelerator 2024 - calendar & beneficii program

Startupurile din categoria Idea Stage sunt invitate să se înscrie aici, în intervalul 5 iunie – 5 iulie. Ulterior aplicării, antreprenorii vor participa la un bootcamp, în urma căruia maximum 15 vor fi selectați pentru participarea în program.

Timp de două luni de zile, aceștia trec printr-o experiență complexă de accelerare ce include, fără a se limita la: workshop-uri de modelare de business, marketing, vânzări, management financiar, consultanță de business și investment readiness, board of advisors, sesiuni de pitching și peer sharing.

Înscrierile pentru startupurile din categoria Seed Stage vor fi deschise în perioada 10 iulie – 13 septembrie. Cele mai promițătoare și inovatoare10 startupuri vor fi selectate la finalul lunii septembrie pentru participarea în program.

“Ne bucurăm să avem alături de noi parteneri care văd valoarea în susținerea startupurilor verzi, iar acest sprijin ne permite să îmbunătățim de la an la an experiența pe care o oferim participanților din program. Anul acesta, am decis să creăm un board of advisors format din experți în domeniul sustenabilității și antreprenoriatului, care vor oferi feedback valoros și diversificat startupurilor. Această abordare ne permite să adaptăm programul în funcție de nevoile specifice ale participanților. În plus, am înlocuit webinarele standard cu o combinație de materiale educaționale online interactive și sesiuni de practică. Astfel, fiecare startup va putea accesa resursele necesare și va beneficia de îndrumare personalizată pe subiectele de care are nevoie cel mai mult. Credem că această schimbare va aduce o valoare adăugată semnificativă și va contribui la creșterea și scalarea soluțiilor inovatoare dezvoltate în cadrul Romania ClimAccelerator. Într-o lume în continuă schimbare, este esențial să fim flexibili și să răspundem prompt provocărilor actuale, iar prin aceste ajustări, ne asigurăm că startupurile din program sunt pregătite să facă față provocărilor viitorului și să contribuie la un mediu mai sustenabil.”, a declarat Vlad Craioveanu, CEO & Co-Fondator Impact Hub Bucharest.

Ediția din 2024 a Romania ClimAccelerator se încheie în decembrie, cu evenimentul național Demo Day, în care finaliștii din categoria Seed Stage își vor prezenta soluția și evoluția din program în fața investitorilor, mentorilor, presei și publicului.

Rezultatele edițiilor anterioare

Uniunea Europeană s-a angajat să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Atingerea acestui obiectiv și trecerea la o societate și o economie neutră, cu emisii zero, necesită schimbări fără precedent: sociale, economice, politice dar și adoptarea unor noi moduri de viață. Inovația poate fi declanșatorul în găsirea de soluții sustenabile la schimbările climatice.

Prin beneficiile oferite startupurilor participante, partenerii europeni și naționali de program, structura acceleratorului și rețeaua de mentori implicată, Romania ClimAccelerator este cel mai complex accelerator din România pentru startupurile din zona greentech.

Primele două ediții anterioare ale acceleratorului au fost organizate sub numele de Black Sea ClimAccelerator, alături de partenerul Innovation Starter din Bulgaria. Începând cu 2023, Black Sea ClimAccelerator a devenit Romania ClimAccelerator, iar acceleratorul își concentrează atenția exclusiv asupra ecosistemului local de inovatori.

The Climate Change Company, un business care se ocupă de transformarea deșeurilor din plastic și sticlă în infrastructură sustenabilă, fost participant la ediția Black Sea ClimAccelerator 2022, a câștigat Premiul I (20.000 euro) la categoria Startup, din cadrul competiției de pitching Românii sunt antreprenori 2023.

În 2022, Bluana Foods & Charger.ro, startup-uri participante în program, au atras împreună finanțare totală de 458.000 EUR pentru dezvoltarea ulterioară a soluțiilor lor. În 2022, trei startupuri din program au participat la prestigioase conferințe internaționale: Smart City Expo World Congress Barcelona 2022 (Spania), Ecomondo - The Green Technology Expo Rimini 2022 (Italia) și London Build 2022 Expo (Marea Britanie), iar în 2021 patru dintre startupuri au participat la Hello Tomorrow Global Summit, în Paris.