Evenimentul a marcat și lansarea celei de-a treia ediții a Romanian Green Startups – Overview Report 2023, un raport complex care cartografiază ecosistemul local de startupuri verzi, organizațiile care le susțin, trendurile și oportunitățile regionale din domeniu.

Romania ClimAccelerator este organizat cu sprijinul EIT Climate-KIC, cea mai importantă inițiativă europeană în domeniul inovației climatice, de Impact Hub Bucharest și partenerii principali OMV Petrom și Raiffeisen Bank România.

25 startupuri verzi în stadiu incipient (categoria Early Stage) și care au deja un prototip validat în piață (categoria MVP) au participat la ediția din 2023 a acceleratorului Romania ClimAccelerator. Timp de 3 luni de zile, au beneficiat de activități suport care să le accelereze creșterea: workshop-uri pe teme dedicate precum management financiar, finanțare europeană sau măsurarea impactului de climă, întâlniri de comunitate, studii de caz, peer sharing la nivel național și internațional, mentorat și consultanță pe nevoi specifice.

Demo Day, evenimentul care a marcat închiderea Romania ClimAccelerator 2023, le-a oferit startupurilor din categoria MVP oportunitatea de a-și prezenta evoluția în fața actorilor cheie din ecosistemul verde local, partenerilor din program, investitorilor și mentorilor.

Demo Day, un eveniment dedicat inovației verzi și sustenabilității

Dincolo de prezentările startupurilor finaliste, Demo Day a adus împreună experți din ecosistemul local greentech într-un eveniment plin de inspirație și informații valoroase. La panelul Green Startups Ecosystem în România au participat Raluca Grigore - Programs Operations Manager, Impact Hub Bucharest, Mircea Vădan – Managing Partner, Activize, Alina Stoenescu – Department Manager Business Development, OMV Petrom și Emilian Crețu – Stream Lead Digital Banking SME, Raiffeisen Bank România.

Diana Enăchescu, cofondatoare Vintello, participantă în ediția de anul trecut a acceleratorului, a susținut o prezentare a evoluției startupului fondat de ea post-participarea în program. Vintello este o platformă românească de fashion resale care oferă o gamă variată de produse, de la piese de lux, până la accesorii și haine mai accesibile.

Startupurile care au ținut prezentări în fața invitaților la Demo Day sunt: Kolecto, DigIT, Sigad, ExpertGES.ro, ZĂ KUP – Simply re-use-it, MASAP, Horeca Orders, R3D.eco, InnoWatt.ro și Smart Manole. Evenimentul a fost moderat de Alex Glod, Senior trainer & Președinte AIESEC Alumni România.

”Tranziția energetică nu se poate realiza fără inovație, fără tehnologii și soluții noi. Iar soluțiile și ideile pe care antreprenorii le aduc în ecosistemul românesc în acest domeniu creează oportunități de dezvoltare și digitalizare. ClimAccelerator este un exemplu palpabil în evoluția acestui ecosistem. Sperăm să vedem cât mai multe start-up-uri crescând sustenabil în cadrul acestui program, pentru o tranziție accelerată la o economie verde.”, a declarat Alina Petrescu, Director Comunicare și Sustenabilitate, OMV Petrom.

Soluțiile dezvoltate de participanți la ClimAccelerator 2023

Ediția din 2023 a Romania ClimAccelerator s-a adresat startupurilor din România aflate în două stadii de dezvoltare: celor care sunt în stadiul incipient, de idee (categoria Early Stage) și celor care au deja un produs minim viabil (categoria MVP). Produsul minim viabil este o primă versiune a unui produs care are suficiente caracteristici și funcționalități pentru a fi lansat pe piață și testat de utilizatori.

În iulie, 14 echipe din categoria Early Stage au fost selectate de juriu pentru a intra în accelerator, iar în septembrie a fost finalizată și selecția celor 11 startupuri din categoria MVP.

Soluțiile propuse de participanți variază de la platforme digitale dedicate managementului deșeurilor, la asistenți digitali pentru eficientizarea amprentei de carbon în agricultură, platformă de tip marketplace dedicată sistemelor fotovoltaice sau realizarea unei sere automatizate și informatizate care produce sub 1% deșeuri.

A treia ediție a Romanian Green Startups – Overview Report

Un alt moment important din cadrul Demo Day a fost marcat de lansarea Romanian Green Startups – Overview Report 2023, un raport complex, aflat la a 3-a ediție, realizat de Impact Hub Bucharest, Activize și Spherik în parteneriat cu OMV Petrom, Raiffeisen Bank România și susținut de EIT Climate KIC.

Raportul reprezintă un instrument util pentru antreprenori și alți inovatori interesați de sectorul verde și oferă o viziune mai largă asupra ecosistemului greentech regional, tendințele și provocările, punctele forte și nevoile sale. Integrează și o listă de resurse, oportunități și inițiative, împreună cu opiniile investitorilor și antreprenorilor din România.

În raport se regăsesc și informații legate de principalele inițiative de mediu și climă din Europa, oportunitățile pe care le oferă, politicile de sprijin ale Uniunii Europene, principalele acorduri și propuneri pe această temă. Romanian Green Startups – Overview Report este disponibil gratuit aici.

”Start-up-urile care mizează pe dezvoltarea de soluții green tech sunt viitorul, de aceea ne bucurăm ori de câte ori avem ocazia să susținem astfel de idei și afaceri inovatoare. La ediția de anul acesta a Romania ClimAccelerator am descoperit foarte multe soluții care se bazează pe AI, machine learning sau printare 3D în domenii precum gestiunea deșeurilor, agricultură, amprentă de carbon sau producție. Totodată, acum, în al treilea an de derulare a acestui proiect, asistăm la o coagulare a ecosistemului, astfel încât, sperăm ca, până în 2030, evoluțiile să fie de-a dreptul îmbucurătoare”, a declarat Laura Mihailă, Director de Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.

Rezultatele Romania ClimAccelerator 2023

Înscrierile pentru ediția Romania ClimAccelerator 2023 au fost deschise în perioada 23 mai – 28 iunie pentru categoria Early Stage și 23 mai – 22 august pentru MVP. În total, 100 de startupuri au aplicat, din toate regiunile țării, iar 25 au fost selectate de juriu pentru a participa în accelerator. Romania ClimAccelerator 2023 s-a încheiat pe data de 7 decembrie cu evenimentul final - Demo Day.

În cele trei ediții de program organizate începând cu 2021, Romania ClimAccelerator a accelerat 80 de startupuri verzi din România, a primit 400+ aplicații, a adus împreună 85+ mentori și experți și a oferit finanțare totală de 600.000 Euro.