Restart Energy este o companie specializată în servicii de tranziție energetică înființată în 2015 ca parte a grupului Armand Group, care activează în același domeniu din anul 2009. Până la momentul înființării Restart Energy, Armand Group deja număra proiecte de energie regenerabilă cu un potențial energetic cumulat de 1 GW putere instalată.

Restart Energy, companie fondată de către Armand Domuța și Renato Doicaru, are ca scop transformarea modului în care energia este tranzacționată, furnizată și accesată de societate și de mediul privat, spun reprezentanții companiei.

„Costurile cu energia, în contextul ultimilor ani, pot face diferența între un business profitabil și unul la limita supraviețuirii. Credem că accesul facil și abundent la sursele proprii de energie ieftină și regenerabilă trebuie să fie premisa de la care începe creșterea companiei beneficiarului, clientului”, declară pentru Green Start-Up reprezentanții Restart Energy.

Aceștia menționează faptul că pun la dispoziția consumatorilor o serie de soluții, prin Divizia Solar, Cogenerare, Furnizare sau Distribuție de echipamente, și totodată oferă sprijin în alegerea soluțiilor de finanțare. Scopul final? Ca partenerii și clienții să-și optimizeze cât mai mult costurile și să aibă independență, stabilitate și predictibilitate în planurile de dezvoltare.

Proiecte de energie solară pentru companiile românești

Ca urmare a tendințelor pieței energetice din ultimii ani, în 2020, echipa Restart Energy One a dezvoltat divizia Restart Energy Solar, cu scopul de a dezvolta instalații de panouri fotovoltaice pentru IMM-urile locale, dar și pentru clienții de tip key account, big local și multinaționale, portofoliul actual numărând 120 de proiecte de energie solară.

Printre companiile care au implementat sistemele fotovoltaice Restart Energy se numără Cotnari, care a optat pentru un sistem de 400kW în valoare de puțin peste 338.000 euro, dar și Florea Grup, care a instalat sisteme fotovoltaice în cinci locații diferite cu o putere totală de 1.74 MW, valoarea investiției fiind de peste 1 milion de euro. Totodată, acestui proiect i s-a calculat și amprenta de carbon salvată prin utilizarea panourilor solare, fiind vorba de o economie de 631 de tone CO2 pe an, iar economia energetică realizată de compania client fiind de 206.000 de euro pe an.

La Cotnari, sistemul fotovoltaic implementat de Restart Energy ajută la reducerea emisiilor CO2 de 156 de tone pe an, respectiv economii financiare anuale de 99.000 de euro.

Proiectele de energie solară verde le oferă clienților Restart Energy posibilitatea de a obține economii de costuri de 50% în medie, însă acestea pot ajunge chiar și la 100% dacă o companie alege implementarea soluțiilor de stocare energetică.

Până în prezent, proiectele de panouri fotovoltaice implementate de Restart Energy Solar au produs aproximativ 20.54 GWh de energie curată. În 2023, grupul din care face parte Restart Energy a atins o cifră de afaceri în valoare de 60 de milioane de euro prin cele 120 de proiecte implementate până în prezent, care cumulează 1 GW de putere instalată.

Experții au calculat că prin aceste proiecte s-au evitat eliberarea în atmosferă a 9.760 de tone de emisii de gaze cu efect de seră, respectiv o reducere a deșeurilor radioactive de peste 126 de kilograme.

„Prin implementarea proiectelor de energie sustenabilă oferim suport esențial partenerilor și clienților noștri pentru a ajuta la construirea unei strategii de reziliență eficientă în mediul volatil de business prezent la nivel local dar și global”, precizează Restart Energy.

Platforma care le permite clienților să își reducă amprenta de carbon

Unul dintre proiectele prin care Restart Energy contribuie la o economie sustenabilă este platforma RED Platform. Aceasta are rolul de a „facilita companiilor și persoanelor fizice accesul către sustenabilitate, monitorizarea și producția consumului de energie în scopul susținerii politicilor de reducere a emisiilor de carbon prin procese simplu de înțeles și implementat, dar și prin oferirea de know-how specific pentru o înțelegere mai facilă a fenomenului”, explică pentru Green Start-Up reprezentanții Restart Energy.

Platforma poate ajuta actorii economici care doresc să își calculeze și să își reducă amprenta de carbon în baza unor criterii stabilite în concordanță cu standardele Uniunii Europene. Totodată, platforma pune la dispoziție și RED Standard, aflat în prezent în curs de certificare și care va oferi companiilor posibilitatea de a-și certifica proiectele de sustenabilitate.

Șase companii utilizează deja această platformă pentru monitorizarea emisiilor de carbon și pentru primirea certificatelor digitale de carbon echivalente cu energia regenerabilă pe care acestea o produc.

Printre proiectele internaționale de energie solară dezvoltate de inginerii din cadrul Restart Energy se numără unul în Maroc, unde a fost instalată o putere totală de 45 MW, și un altul de 25 MW implementat în Tunisia.

În anul 2018, Restart Energy și-a extins orizonturile ajungând în Serbia, iar anul trecut, compania a înființat divizia pentru soluții de cogenerare, diversificându-și profilul de soluții pentru alimentarea business-urilor.

Oportunitățile noului an

Pentru noul an, reprezentanții Restart Energy consideră că există mai multe oportunități care pot ajuta la creșterea business-ului, dar și pentru consumatorii de energie care își doresc facturi mai mici sau o amprentă mai mică de carbon.

„Ne pregătim intens, încă din 2023, de lansarea unui marketplace dedicat consumatorului final, cu soluții de finanțare și cu soluții de instalare la cheie, unde consumatorii finali vor putea achiziționa kit-uri fotovoltaice marca Restart Energy pentru soluții de energie verde”, spune Restart Energy.

În cadrul platformei vor putea fi listați instalatori acreditați ANRE, astfel încât clienții să își poată alege independent experții cu care vor să colaboreze în baza nevoilor lor.

Totodată, Restart Energy va continua să analizeze piața energetică, aflată în prezent în schimbare, pentru a se adapta la cerințele clienților existenți, dar și ale celor potențiali.

„Dacă ne uităm cu atenție la 2023, o să vedem că s-a înregistrat o scădere de aproximativ 7% a consumului de energie, acest aspect s-a datorat în principal reducerii producției industriale care a trebuit să se adapteze în contextul creșterilor costurilor cu energia. Continuăm sa încurajăm partenerii și clienții prin proiectele noastre să investească în capacitățile proprii, să devină prosumatori, să își adauge stabilitate într-un context economic și fiscal instabil”, precizează experții companiei.