Sebastien Crochemore este VP LCV & Pick-up Product Perfomance, Renault brand și este unul dintre executivii Renault care cunoaște cel mai bine modelul Trafic E-Tech lansat în 2025, iar de la el am aflat mai multe despre noul vehicul comercial.
Pentru modelul Trafic E-Tech din 2025 există un motor electric și două baterii pentru scenarii diferite de utilizare, potrivit lui Sebastien. Cifrele exacte legate de specificații le vom afla în curând, însă de principiu, bateria mai mică suportă încărcare rapidă la putere mai mică, în vreme ce bateria de capacitate mare, destinată transportului pe distanțe mai lungi, suportă încărcare de putere mai mare, fiind pe arhitectură de 800 de volți.
Ambele versiuni, spune Sebastien, suportă capabilități V2L, astfel că vehiculul poate furniza curent către consumatori externi, cum ar fi un minifrigider, o bormașină sau un polizor.
Cum proiectăm vehicule comerciale electrice eficiente
În ce privește consumul de energie și eficiența motorului electric, reprezentantul Renault ne-a spus că „am lucrat în special la acest aspect și am acordat o atenție deosebită consumului de energie, așa cum am făcut și pentru modelul Master E-Tech și am constatat că cea mai bună energie este energia pe care nu o folosim. Astfel, ne asigurăm că folosim cât mai eficient posibil fiecare kilowatt de energie din baterie.”
De aceea, spune el, filosofia Renault din spatele electrificării tuturor vehiculelor nu este neapărat creșterea capacității bateriei, ci mai degrabă utilizare cât mai eficientă a resurselor pe care o baterie le oferă, pentru a obține și autonomie bună, dar și performanțe și confort optime.
Din testele noastre cu modele Renault electrice și hibride, am observat în toate cazurile un consum de energie foarte bun raportat la performanță și la confortul din habitaclu. Astfel, autonomia modelelor electrice Renault testate de noi, pe care le descoperi aici, a fost foarte aproape de cifrele recomandate de producător, chiar și la un condus mai sportiv.
„Lucrăm la aspectul vehiculelor pentru a reduce cât mai mult rezistența la înaintare și pentru a crește cât mai mult coeficientul aerodinamic, iar astfel, reducem consumul de energie”, mai spune Sebastien Crochemore.

De asemenea, pentru a contribui la eficiență, noul Trafic E-Tech vine și cu frânare regenerativă pe un nivel, astfel că dubița va frâna cu același nivel de putere, în funcție de viteza de deplasare. Este un mod foarte bun de a recupera energia și ajută la reducerea uzurii asupra sistemului de frânare.
Renault oferă o garanție generoasă pentru bateria de tracțiune a noului Trafic, similară cu celelalte modele electrice ale sale, adică 160.000 de kilometri, cu o capacitate de minimum 70%.
Trecerea pe noul Trafic E-Tech este simplificată pentru șoferi prin funcțiile Safety Score și Eco Score, care îi vor ajuta să-și adapteze mai bine stilul de conducere în funcție de scenariul de utilizare, astfel încât să obțină o autonomie mai bună sau să reducă uzura bateriei de tracțiune, mai spune reprezentantul Renault.
Crochemore a subliniat și beneficiul utilizării unui vehicul comercial electric dezvoltat de la zero pe o astfel de platformă față de electrificarea modelelor cu combustie existente.
„Este o diferență de 300 de kilograme per vehicul între un model realizat pe o platformă ca aceasta și un model convertit din combustie pe baterii. Astfel, pentru un model similar care folosește o platformă electrică dedicată, poți avea o autonomie mai mare din aceeași capacitate sau o baterie fizic mai mică, dar cu autonomie similară.”
„Când proiectăm un model comercial compact, trebuie să ne gândim și la cerințele clienților. Vrei să ai un model compact la exterior, dar spațios în interior. Este posibil să faci o dubă compactă, eficientă și foarte productivă pentru clienți”, mai spune Sebastien Crochemore.


Comentezi?