Solveo Energies este o companie fondată în 2008 ce colaborează cu parteneri locali pentru a finanța, construi și pune în funcțiune proiecte de energie regenerabilă. Conform ESG Today, compania administrează în prezent o capacitate de producție de 290 MW și construiește încă 2 GW.

Planurile companiei pentru energia sustenabilă

Reprezentanții companiei spun că noua investiție îi va ajuta să construiască noi centrale de producție nepoluantă și să ajungă la o capacitate totală de 800 MW până în 2030.

Jean-Marc Mateos, Președintele Solveo Energies, spune că „această investiție ne permite să accelerăm dezvoltarea proiectelor ce ne vor ajuta să producem energie local în mod sustenabil pentru comunități.”

Investiția de 98 de milioane de euro a fost sprijinită de Mirova prin Fondul de Tranziție Energetică al companiei, care a fost lansat în 2023 și care prevede investiții cumulate de 2 miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii energetice sustenabile în Europa.