Conform Electrive, vehiculul folosit pentru demonstrații, care poate decola și ateriza vertical (eVTOL), a fost produs de H2FLY. JoeBen Bevirt, CEO-ul și fondatorul Joby Aviation, a declarat că „suntem încântați să contribuim la revoluționarea transportului aerian regional prin aeronava noastră hidrogen-electrică, iar acest model poate influența și modul în care ne deplasăm prin orașe. Suntem mai aproape ca niciodată de realizarea acestui obiectiv și am făcut progrese importante pentru a certifica versiunea pe baterii a acestei aeronave, lucru care va ușura acest proces pentru versiunea cu hidrogen.”

Joby Aviation a construit în trecut un taxi aerian eVTOL electric, pe care l-a folosit pentru zboruri demonstrative, iar acel model a servit drept bază pentru modelul cu hidrogen utilizat recent de către companie, care are un rezervor ce poate fi încărcat cu până la 40 de kilograme de combustibil nepoluant.

Oficialii Joby Aviation explorează și posibilitatea de a implementa aeronave autonome, motiv pentru care a cumpărat startup-ul specializat în dezvoltarea acestui tip de vehicule Xwing. Xwing a operat mai multe astfel de aeronave începând cu 2020, timp în care a efectuat 250 de zboruri și 400 de aterizări neasistate de om cu ajutorul software-ului său, numit „Superpilot”.

Sursă foto: Joby Aviation