„Scopul a fost să demonstrăm nu doar faptul că navigația pe mare cu emisii zero este posibilă chiar acum, dar și că ambarcațiunile electrice cu aripi portante sunt mai ieftine de operat decât cele pe combustibili fosili”, precizează Gustav Hasselskog, CEO-ul și fondatorul Candela.

Compania suedeză a proiectat și produs primele ambarcațiuni electrice cu aripi portante din lume, care au un consum energetic cu 80% mai mic decât modelele cu design tradițional, oferind autonomie și viteze mai mari.

Gustav Hasselskog adaugă faptul că „dezavantajul ambarcațiunilor electrice de până acum era că nu aveau destulă autonomie, din cauza faptului că mare parte din navă se afla sub apă. Cu tehnologia noastră care folosește aripi portante, combinăm și autonomia, dar și viteza, însă acestea nu sunt singurele beneficii pe care Candela le oferă.”

Călătoria a fost realizată folosind infrastructura de încărcare existentă și printr-un parteneriat cu compania Kempower, furnizor de servicii pentru încărcare. Una dintre opririle pentru încărcare a fost făcută în Kapellskär, unde a fost folosit un încărcător de 40kW conectat la rețeaua energetică.

Antti Vuola, Director, Market Segments, Kempower, spune că „serviciile de încărcare la curent continuu ale companiei noastre sunt ideale pentru alimentarea rapidă a ambarcațiunilor electrice, pentru că sunt flexibile și pot fi conectate cu ușurință la rețeaua existentă de încărcare.”

Tehnologia cu aripi portante de la Candela oferă consumuri mult mai mici de energie, comparativ cu ambarcațiunile tradiționale, astfel că dacă pentru acestea din urmă, o călătorie de 150 de mile nautice a necesitat costuri de 750 de euro, în vreme ce pentru Candela C8, costurile au fost de doar 40-50 de euro.

Sursă foto: Candela