În anul 2023, Pepco a angajat peste 30.000 de femei în lanțurile sale de magazine pe care le deține la nivel european. Femeile reprezintă până la 93% din forța de muncă a retailerului în Europa.

La ora actuală, doar în România, un număr de peste 3.200 de femei lucrează în cadrul Pepco. În majoritatea departamentelor, femeile reprezintă două treimi din forța de muncă. De asemenea, în țara noastră, peste 1.380 de femei dețin poziția de manager de magazin și conduc echipe formate în majoritate tot din femei.

Femeile ocupă funcții diverse în cadrul Grupului Pepco, fiind prezente atât în consiliul de administrație, cât și în poziții de management și ca designeri, consilieri clienți, agenți de achiziții.

Portretul clienților Pepco

Analizele interne ale companiei arată faptul că femeile reprezintă 87% din clienții magazinelor Pepco. În medie, acestea au în jur de 39 de ani și unul sau doi copii. 55% dintre acestea au copii cu vârste de până la 14 ani.

Până la 90-96% dintre femeile de pe majoritatea piețelor unde Pepco este prezent sunt familiarizate cu brandul. Într-un studiu realizat în 2023, clienții au subliniat că a face cumpărături în cadrul magazinului este o formă excelentă de evadare din cotidian.

Magazinele Pepco cuprind, în total, aproximativ 530 de categorii de produse: 23% dintre acestea sunt haine și accesorii pentru adulți, 30% articolele de îmbrăcăminte pentru copii și 27% reprezintă accesorii pentru casă. Compania își actualizează și își modifică în mod regulat gama, introducând circa 250 de produse noi pe săptămână și 130 de colecții noi în fiecare sezon.

Agnieszka Jaworska, Commercial Director în cadrul grupului Pepco, este de părere că deschiderea și susținerea companiei pentru dezvoltarea femeilor care lucrează în companie se traduc într-o eficacitate mai mare a activităților întreprinse.

”În trecut, exista o distincție clară între sectoarele și pozițiile considerate în mod tipic masculine și feminine. Acum, astfel de divizări par să-și fi pierdut relevanța. Schimbarea a avut loc în noi, femeile. Suntem puternice și conștiente de atuurile noastre. Dorim să ne dezvoltăm, motiv pentru care căutăm locuri și persoane care să ne sprijine în acest sens. În departamentul pe care îl conduc, femeile reprezintă până la 80% din personal. Diversitatea este o valoare cheie la Pepco, motiv pentru care susținem dezvoltarea tuturor femeilor și bărbaților care lucrează alături de noi”, subliniază aceasta.

Grupul Pepco a fost înființat în anul 2015 și cuprinde o rețea de magazine din sectorul retail, din care fac parte Pepco, Dealz și Poundland, și colaborează cu PGS, un furnizor global. La momentul actual, Pepco Group deține peste 4.800 de magazine în 21 de țări și are un număr de aproximativ 47.000 de angajați.

Pepco, retailer cu amănuntul, este lanțul de magazine cu cea mai rapidă creștere din Europa, care oferă haine pentru întreaga familie și articole pentru casă la prețuri foarte atractive. După aproape 20 de ani de creștere constantă, magazinele Pepco sunt vizitate de clienți care efectuează 30 de milioane de tranzacții pe lună.

Compania, cu sediul central în Poznań, are în prezent peste 31.000 de angajați în 19 țări din întreaga Europă și o rețea de peste 3.600 de magazine.