Acesta este punctul de vedere al lui Philippe Birker, cofondator al Climate Farmers, care și-a împărtășit cunoștințele despre agricultura viitorului la Climate Change Summit în București.

Philippe a copilărit într-o fermă din vestul Germaniei când era copil și influențat fiind de problemele pe care familia sa le avea, s-a mutat în Berlin, iar mai apoi în Amsterdam. Acolo a lucrat cu mai multe startup-uri de impact și a realizat că îi lipseau natura și viața la fermă.

Astfel, împreună cu opt parteneri internaționali, el a creat o mică echipă și s-a mutat în Portugalia, unde din cauza ratei înalte de abandon a satelor, autoritățile le permit celor interesați să cumpere o casă părăsită și să o reconstruiască, fără a fi nevoie de o autorizație.

Astfel, în 2017, grupul de vizionari a cumpărat un mic sat format din 12 case și câteva hectare pentru a practica agricultura regenerativă.

„Agricultura este una dintre cauzele principale pentru schimbările climatice. 24% din gazele cu efect de seră provin din acest sector”, spune Philippe, menționând câteva studii de acum circa 40 de ani care vorbeau despre cum captarea carbonului poate fi realizată prin practicile agricole sustenabile.

„Am petrecut un an vizitând toți fermierii regenerativi pe care i-am găsit în Europa de vest. Am vizitat nouă țări și 60 de fermieri regenerativi, toți pe care i-am găsit”, adaugă el. Pentru a oferi o perspectivă, în Uniunea Europeană activează circa 10.5 milioane de fermieri, conform cofondatorului Climate Farmers.

De ce agricultura regenerativă este viitorul practicilor agricole

Agricultura tradițională este una dintre principalele cauze ale pierderii biodiversității în lume. Pe lângă eliberarea unor cantități mari de emisii de carbon, o schimbare de practici este necesară pentru un viitor verde.

Aici intervine agricultura sustenabilă, iar Philippe este de părere că aceasta ne poate ajuta să ne reducem emisiile de carbon, să creștem capacitatea solului de a stoca apă, dar și biodiversitatea, în timp ce fermierii economisesc bani.

În momentul în care Climate Farmers a început să lucreze cu muncitorii din domeniul agricol, în Europa existau circa 100 de fermieri sustenabili, iar în prezent, spune Philippe, sunt aproximativ 10.000, însă nu suficienți pentru a ține pasul cu cei 10.5 milioane la nivel general.

Pentru echipa Climate Farmers, pentru ca agricultura regenerativă să poată prinde aripi este nevoie ca cel puțin 10% din terenurile arabile ale Europei să fie lucrate într-un mod durabil și responsabil.

„Credem că în acel moment, fiecare fermier din Uniunea Europeană poate vizita o fermă cu care rezonează și care se află relativ aproape”, explică Philippe. Asta pentru că, dacă lucrează împreună, fermierii pot observa rezultatele mai bine și pot înțelege de ce măsurile sunt importante și cum le pot implementa chiar ei.

Totuși, în prezent, Europa nu are suficiente ferme-exemplu care să demonstreze cum trebuie practicată agricultura sustenabilă și care sunt adevăratele ei beneficii.

Climate Farmers ajută muncitorii interesați de adoptarea agriculturii sustenabile prin evaluarea performanței fermei respective, ceea ce ajută proprietarii la formarea unei strategii potrivite nevoilor lor.

Compania lucrează cu 150 de consultanți, care colaborează cu fermieri, astfel încât sfaturile și informațiile să vină și de la oameni cu experiență în domeniu.

Strategiile create de echipa de la Climate Farmers se bazează pe tipul de fermă și condițiile ei, cum ar fi tipul de sol, condițiile meteo, dar și modelele de schimbări climatice cu care se confruntă și cum ecosisteme locale ar putea fi afectate în viitor.

Pentru că agricultura reprezintă un mod bun de a capta emisiile de carbon, iar companiile sunt interesate de acest lucru pentru a-și compensa emisiile, Climate Farmers le permite acestora să ia legătura cu o fermă locală, pentru a evalua direct performanța captării emisiilor. Apoi, compania le vinde clienților corporativi credite de carbon la prețul de 50 de euro per tonă.

Și animalele pot ajuta în ce privește agricultura regenerativă și consolidarea ecosistemelor, crede Philippe, iar prin rotația culturilor cu pășuni pentru animale putem reduce impactul climatic al vacilor, de exemplu. Asta pentru că ele nu sunt obișnuite să fie ținute în grajduri, unde sunt hrănite cu porumb și grâu, alimente pe care nu le consumă în mod normal, ci să se hrănească libere, pe pășuni.

Aceasta este o practică pusă în aplicare de unul dintre fermierii portughezi cu care Climate Farmers colaborează, Francisco Alves. Potrivit lui, utilizarea celor 700 de hectare de terenuri agricole pentru hrănirea porcilor, dar și a altor specii de animale, l-a ajutat să creeze un sistem dinamic de regenerare a solului și a ecosistemelor.

Ca un sfat pentru consumatori, în general, cofondatorul Climate Farmers sugerează că nu ar trebui să ne concentrăm doar pe ce mâncăm, ci pe modul în care alimentele pe care le consumăm au fost crescute, pentru că acest lucru poate avea un impact mare atât pentru noi, cât și pentru planetă.