Producătorul olandez spune, potrivit Electrive, că modelul, numit deocamdată generic eLCV (electric Light Commercial Vehicle), este destinat special orașelor și transportului regional la nivel european și va combina un design robust cu tehnologie de ultimă oră.
Eficiență și capacitate mare de transport
Totodată, vehiculul electric comercial va putea transporta mărfuri în volume și cantități mai mari, iar eficiența sa energetică permite o autonomie crescută și costuri reduse de operare. În plus, eLCV poate fi configurat și ca vehicul recreațional (rulotă).
Fondatorul Daniel Kirchert spune că echipa sa a proiectat acest model fără a se raporta la tehnicile clasice de design ale vehiculelor comerciale produse până în prezent, cu scopul de a obține un nou model mai performant.
„Nu suntem un producător tradițional de vehicule. Am creat în schimb un model mai inteligent și mai flexibil, care pune clientul pe primul loc”, spune acesta.
Pentru a realiza acest lucru, compania se bazează pe mai mulți parteneri pentru pașii necesari de dinaintea producției, dar și pentru asamblare, unul dintre ei fiind MiracoMotor, o filială chineză a grupului GAC.
Moritz Klinkisch, cofondatorul Flynt, motivează alegerea: „focusul nostru este clar: noi definim produsul și experiența pentru client. Am stabilit parteneriate cu jucători inovatori din industrie pentru dezvoltare și producție, ceea ce ne permite să fim mai rapizi și să ne adaptăm mai ușor la nevoile clienților.”
Câteva dintre specificațiile dubei electrice: bateria are o capacitate de 100 kWh, consumul este de aproximativ 20 kWh/100 km, de unde și autonomia estimată de 500 de kilometri. Puterea de încărcare este de 22 kW la curent alternativ, respectiv până la 220 kW la curent continuu (deci 30-80% în 20 de minute), iar vehiculul poate furniza chiar el curent la nevoie prin portul de încărcare bidirecțional.
Volumul compartimentului este de 16,5 metri cubi, iar greutatea suportată este de 1,630 kg.
Primul prototip a fost dezvăluit în China la începutul acestui an, iar vehiculul va ajunge în Europa în vară pentru teste, înainte de producția de serie, care poate începe în 2026.


Comentezi?