ESG Today scrie că Octopus Energy, companie fondată în 2016, este acum compusă din 10 business-uri care activează în 18 state și care deservesc un total de 7 milioane de clienți. După investiția recent obținută, compania este acum evaluată la aproape 8 miliarde de dolari.

Greg Jackson, fondator al Octopus Energy Group, a declarat că „focusul Octopus Energy asupra serviciului pentru clienți și tehnologie nu doar că ne poziționează în fruntea pieței Marii Britanii, dar în doar doi ani aproape ne-am dublat portofoliul de surse de energie regenerabilă la un total de 7.6 miliarde de dolari și am triplat conturile contractate de pe platforma noastră tehnologică Kraken de la 17 la 52 de milioane.”

Printre investitorii participanți la runda de 800 de milioane de dolari se numără companiile energetice din Australia și Japonia, Origin Energy și Tokyo Gas, dar și fondul de investiții focusat pe proiecte sustenabile, Generation Investment Management.