Interesting Engineering scrie că nava cu baterii care va permite transportul pe mare al energiei regenerabile se va numi ship X și ar putea fi lansată la apă în 2025.
Oficialii PowerX sunt de părere că excedentul de energie verde produsă de sursele regenerabile, cum ar fi panourile solare sau turbinele eoliene, poate fi stocat în baterii și transportat pe apă în locurile care au nevoie de această energie pentru decarbonizare.
Ei au declarat că „centralele termice scoase din uz sau cele care funcționează la capacitate mică în apropierea porturilor pot fi modernizate în puncte de încărcare/descărcare pentru navele respective, astfel încât energia să poată fi transportată către utilizatori cu ajutorul infrastructurii speciale, lucru care ar permite utilizarea mai eficientă a energiei regenerabile.”
Nava ship X va avea o lungime de 140 de metri și o capacitate de 241MWh pentru înmagazinarea energiei regenerabile. În ce privește autonomia, până la 300 de kilometri vor putea fi străbătuți pe mare de ambarcațiunea-container, spun oficialii companiei.
Pentru a alimenta nava, oficialii PowerX vor folosi o soluție proprietară pe bază de baterii litiu fier fosfat, care au o durată de exploatare de până la 6.000 de cicluri de încărcare-descărcare.
Sistemul de baterii este modular, ceea ce înseamnă că pot fi adăugate mai multe celule pe navele mai mari, dacă acest lucru va fi necesar. În plus, vor fi instalate și funcții de siguranță, cum ar fi stingătoarele de foc și dispozitive pentru monitorizarea bateriilor, pentru a se asigura că sistemul nu cauzează daune catastrofice în cazul defecțiunilor.
Conform oficialilor companiei, navele-container cu baterii pot fi utilizate și pentru stabilirea conexiunii dintre centralele eoliene instalate pe mare și infrastructura de pe țărm, mai ales acolo unde nu pot fi instalate cabluri pe fundul mării. În Japonia, de exemplu, cutremurele frecvente fac dificilă implementarea unei astfel de infrastructuri, astfel că ambarcațiunile de acest fel pot furniza conexiunea necesară între viitoarele ferme eoliene pe mare și orașele care au nevoie de energia regenerabilă.
Sursă foto: PowerX
Comentezi?