Metanul este un puternic gaz cu efect de seră care rezistă aproximativ nouă ani în aer. Incluzând și efectele în lanț pe care le are asupra altor gaze, impactul său total asupra încălzirii globale din 1750 până în prezent este aproximativ jumătate din cel al CO₂.

După ce a crescut brusc în anii 1980 și 1990, metanul atmosferic s-a stabilizat. Creșterea a fost reluată în 2007 și s-a accelerat în ultimii ani - cea mai mare creștere înregistrată până acum a avut loc în 2020. Acest lucru nu era așteptat atunci când liderii mondiali au semnat Acordul de la Paris din 2015. Metanul devine cea mai mare discrepanță față de traiectoriile emisiilor necesare pentru atingerea obiectivului din acord, potrivit The Conversation.

Aproximativ 600 de milioane de tone de metan sunt eliberate în atmosferă în fiecare an. Estimările sugerează că două cincimi din aceste emisii provin din surse naturale, în principal din vegetația în putrefacție din mlaștini. Celelalte trei cincimi din emisii provin din surse legate de activitatea umană.

Emisiile provenite din industria combustibililor fosili depășesc cu mult 100 de milioane de tone pe an și au crescut rapid în anii 1980. Gazul natural, care, în Marea Britanie, încălzește locuințele și generează aproximativ jumătate din energia electrică, este format în principal din metan.

Agricultura, care produce aproximativ 150 de milioane de tone pe an, este cea mai mare sursă globală. La fel ca și depozitele urbane de deșeuri și sistemele de canalizare, care contribuie cu aproximativ 70 de milioane de tone anual.

Monitorizarea globală arată că, în mulți ani începând cu 2007, creșterea metanului în atmosferă a fost determinată de sursele de la tropice și subtropice. În unii ani, latitudinile nordice înalte au fost, de asemenea, contribuitori importanți.

De la mlaștinile tropicale din bazinele Amazonului, Nilului și Congo până la tundra din Rusia și mlaștinile muskeg din Canada, zonele umede emit aproximativ 200 de milioane de tone de metan pe an. Pe măsură ce temperaturile globale cresc, rata la care zonele umede generează și descompun biomasa crește, iar aceste medii eliberează mai mult metan. Emisiile de metan accelerează schimbările climatice, iar schimbările climatice determină eliberarea de mai mult metan - o reacție pozitivă de încălzire care alimentează o nouă încălzire.

Datorită duratei scurte de viață a metanului, reducerea rapidă a emisiilor reduce impactul efectului de seră. Scurgerile de gaz sunt ținte evidente, atât la puțuri, cât și în conductele stradale care prezintă scurgeri. Oprierea industriei cărbunelui este o prioritate globală urgentă, nu doar pentru a reduce metanul, ci și emisiile de CO₂ și poluarea atmosferică.

Pe termen scurt, eliminarea metanului din ventilația aerului din minele de cărbune și din grajdurile de vite se poate face la fel de ușor cum se elimină anumiți poluanți din eșapamentul mașinilor. Emisiile provenite de la biodigestoare vor avea nevoie de reglementări guvernamentale mai stricte.

Reducerea emisiilor în națiunile tropicale înseamnă să se pună capăt arderii deșeurilor vegetale. Depozitele de deșeuri vor fi probabil și ele surse în creștere rapidă de metan și de poluare, însă emisiile pot fi reduse prin acoperirea depozitelor de deșeuri cu pământ.

Creșterea emisiilor din agricultură este legată de creșterea rapidă a populației și de cererea tot mai mare la nivel mondial pentru o dietă bogată în carne.

Metanul care atinge 1.900 ppb este un semnal de alarmă. Nu putem opri emisiile naturale din zonele umede. Dar emisiile provocate de om pot fi reduse, rapid. La COP26 de la Glasgow - cel mai recent summit al ONU privind schimbările climatice, desfășurat în noiembrie 2021 - peste 100 de națiuni au semnat Angajamentul global privind metanul, promițând să reducă emisiile de metan cu 30% până în 2030.