Piața Sfântul Gheorghe din Timișoara are o istorie ce pornește încă din anul 1323, când a fost atestată pentru prima dată existența Bisericii Sfântul Gheorghe în acest loc.

Cu rădăcini adânc înfipte în cultura și tradiția locală, piața a devenit un punct de referință pentru comunitatea timișoreană. Astăzi, în Piața Sfântul Gheorghe se pot admira statuia Sfântului Gheorghe și ruinele vechii biserici, ambele mărturii ale bogatei sale istorii.

Cu trecerea timpului, acestea au suferit degradări, iar pentru a reda strălucirea acestui loc emblematic, Kärcher România a demarat un proiect amplu de curățare.

Echipa Kärcher a efectuat curățarea pavajului, a scărilor și a pereților din beton înconjurători, aducându-și contribuția la revitalizarea și conservarea acestui colț de patrimoniu cultural. Această activitate întreprinsă de Kärcher este un omagiu adus istoriei și valorilor culturale care definesc această minunată comunitate.

Tehnologie avansată și expertiză

Echipa Kärcher România a readus strălucirea inițială a Pieței Sfântul Gheorghe folosind cele mai moderne tehnologii de curățare. Fotografii și informații pe larg găsiți și accesând acest link.

Procesul a inclus testarea echipamentelor și tehnologiilor de curățare pentru fiecare element al pieței, iar lista finală de echipamente Kärcher folosite în cadrul acestui proiect a fost determinată în urma acestei evaluări.

Tehnologia de curățare cu gheață carbonică a fost folosită pentru a îndepărta depunerile superficiale de pe statuia din piață, asigurând o curățare delicată. Pentru travertinul din alveole, s-a folosit tehnologia de aspirare profesională și curățare cu abur pentru a extrage murdăria.

În zonele sensibile ale soclului și în zonele cu lipitură de material, s-a preferat utilizarea aspiratorului de curățare cu abur pentru a evita deteriorarea materialului litic. Statuia a fost apoi spălată cu apă la presiune scăzută pentru a proteja patina bronzului, folosind un aparat profesional de curățare cu înaltă presiune Kärcher.

Aceste tehnologii au fost extinse și pentru curățarea treptelor de acces din dale de andezit, a pereților laterali din beton armat cu urme de graffiti și a pavajului din plăci ceramice și andezit. Toate aceste operațiuni au fost efectuate cu atenție de specialiștii Kärcher, utilizând tehnici delicate pentru a conserva integritatea monumentului.

Kärcher este dedicat conservării și revitalizării patrimoniului cultural și istoric din întreaga lume, iar cu acest proiect din Timișoara continuă o tradiție lungă de implicare în conservarea monumentelor și clădirilor istorice, alături de parteneri precum autoritățile locale și specialiștii în restaurare și conservare.

În cadrul strategiei sale de sustenabilitate, producătorul de echipamente Kärcher a restaurat și curățat peste 160 de monumente și clădiri din întreaga lume, contribuind astfel în mod semnificativ la conservarea acestor importante monumente culturale.

Pe lângă Poarta Brandenburg din Berlin, lista monumentelor culturale curățate include Statuia Libertății din New York și sculpturile capetelor președinților de pe Muntele Rushmore. Lucrările de curățare se desfășoară întotdeauna în strânsă cooperare cu conservatorii monumentelor, restauratorii și istoricii de artă.