Proiectul fotovoltaic este situat în județul Dâmbovița și are o capacitate totală de 300 MWp (megawați putere).Odată operațional, spre sfârșitul anului 2025, va putea produce suficientă energie regenerabilă pentru echivalentul a aproximativ 170.000 de gospodării din România.

„Dezvoltarea parcului fotovoltaic este un pas către producția de energie regenerabilă în regiunea județului Dâmbovița, dar și o șansă pentru Ingka Investments să contribuie la obiectivele țării cu privire la mixul energetic și consumul de energie regenerabilă pentru 2030.

Cu ajutorul propriului parc solar, ne dorim să facem energia regenerabilă disponibilă de-a lungul întregului lanț valoric IKEA și în toate zonele în care ne desfășurăm activitatea”, a declarat Peter van der Poel, Managing Director, Ingka Investments.

Grupul Ingka deține deja 9 parcuri eoliene în România, cu o capacitate totală de 171 MW. Construcția parcului solar în județul Dâmbovița va reduce și mai mult amprenta climatică prin creșterea producției proprii Ingka de energie regenerabilă în această zonă. Acest lucru va permite Grupului Ingka să ofere energie regenerabilă unui număr mai mare de furnizori locali din lanțul valoric extins.

Ingka Investments și-a propus să investească 6,5 miliarde de euro pentru a sprijini în proporție de 100% consumul de energie regenerabilă. Din această sumă, 4 miliarde de euro sunt deja investite în proiecte de energie regenerabilă din domeniul energiei eoliene și solare.

Dezvoltarea celui mai recent parc fotovoltaic din România face parte din angajamentul IKEA de a avea un impact pozitiv din punct de vedere climatic până în 2030, prin reducerea mai multor emisii de gaze cu efect de seră decât emite lanțul valoric IKEA, dezvoltând în același timp afacerea IKEA. Fiind cel mai mare retailer din sistemul de francize IKEA, contribuția Ingka Group este esențială pentru atingerea cu succes a obiectivelor pentru 2030.

Grupul Ingka deține 594 de turbine eoliene și 29 de parcuri solare în 19 țări și peste 1 milion de panouri solare pe acoperișurile magazinelor și depozitelor IKEA. Împreună, acestea au o capacitate de producție de peste 5 TWh, echivalentul consumului anual de energie electrică a peste 1,25 milioane de gospodării europene.