În ultimele luni, Ashoka România, alături de IZI data, a documentat Harta Inovatorilor Sociali din România ediția 2022, iar aceasta cuprinde numele a peste 700 de oameni care generează schimbarea în țara noastră. Din cercetare a rezultat și topul inovatorilor sociali şi al susţinătorilor lor, care reuneşte peste 25 dintre cele mai cunoscute nume ale antreprenoriatului social.

Ashoka este una dintre cele mai importante organizații la nivel global de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, clasată de NGO Advisor pe locul 5 din 500 de ONG-uri din lume.

Ashoka este prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societăți în care fiecare persoană este un creator de schimbare, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale.

Printre antreprenori, se numără Diana Certan (Organizația Umanitară Concordia), Raluca Negulescu-Balaci (UiPath Foundation), Luca Ciubotaru (Rădăuțiul Civic), Dorica Dan (Asociația Prader Willi), Angela Achiței (Fundația „Alături de Voi” România), Vlad Dumitrescu (FDSC), Mihai Lupu (Educab) și Elena Calistru (Funky Citizens).

Ana Murray, country director Ashoka România, a declarat că „Harta Inovatorilor Sociali din România este un instrument pe care oricine ar trebui să-l aibă la îndemână atunci când vorbim despre sectorul civil sau despre oamenii care fac România bine.”

„Maparea actuală demonstrează încă o dată cât de bine conectați suntem la toate inițiativele din țară, și cum se reflectă binele în special în domenii cheie de dezvoltare, ca educația sau incluziunea socială, unde încă avem foarte mult de recuperat”, a adăugat aceasta.

Rețeaua de inovatori sociali în 2022 este compusă din 779 de persoane (noduri) și 1013 legături între ele, ceea ce înseamnă o medie de 2,6 conexiuni pe nod. În medie, fiecare individ a fost nominalizat de alți 1,3 inovatori și a făcut la rândul său 4,33 nominalizări.

În 2022, în cadrul sectorului principal de activitate din care fac parte agenții schimbării, 30% menționează sectorul educațional, 20% domeniul incluziunii sociale, 15% transversal, 12% implicare civică, 7% dezvoltare socio-economică și 5% mediu.

În ceea ce privește regiunea de proveniență, cei mai mulți agenți ai schimbării provin din regiunea București-Ilfov (45%), urmați de Nord-Vest (13%), Nord-Est (12%), Vest (9%) și Centrul țării (9%).

Privind încadrarea juridică, cei mai mulți agenți ai schimbării au menționat ONG (76%), urmați de organizații publice (13%) și organizații private (9%).

“Harta Ashoka demonstrează atât diversitatea acțiunilor dar și frecvența acestora, prin identificarea a peste 700 de inovatori sociali care se remarcă în inițiative de schimbare pozitivă. Maparea acestora într-un instrument simplu de utilizat, digitatilizat și accesibil are rolul de a strânge rândurile între inovatorii sociali și astfel de a maximiza potențialul proiectelor lor. Ne dorim totodată o mai ușoară colaborare între sectorul ONG, public și privat, această hartă facilitând astfel de intersecții”, spune Silvia Luican, fondatoare IZI data.

IZI data este o agenție de studii de piață al cărei scop este să democratizeze cercetarea de piață, făcând-o ușor de folosit și de înțeles, atât pentru branduri consacrate, dar mai ales pentru start-ups, antreprenori, ONG-uri și antreprenori sociali.

Citește aici raportul complet privind Harta Inovatorilor Sociali și descoperă Harta Inovatorilor Sociali.