Potrivit Euronews.green, o echipă de cercetători de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie lucrează la un material pe bază de plante care păstrează temperaturile scăzute atunci când este expus la razele soarelui.

Materialul propus de către cercetători își dorește să rezolve o altă problemă destul de importantă a aparatelor de aer condiționat, anume consumul ridicat de energie al acestora.

Soluția pe bază de plante poate ajuta la răcirea clădirilor și chiar a vehiculelor datorită reflectivității sale ridicate, ceea ce înseamnă că poate trimite căldura înapoi în atmosferă. Pentru a face acest lucru eficient, materialul trebuie să aibă o culoare cât mai deschisă.

Dr. Qingchen Shen, membru al echipei de cercetare, a declarat că „aceste culori limitate pot împiedica adopția materialelor acolo unde aspectul unei clădiri sau al unei mașini este important.”

Pentru a-l face mai atractiv pentru potențialii viitori cumpărători, oamenii de știință au fost nevoiți să îl coloreze fără a sacrifica performanța de răcire, iar astfel au creat diferite forme și modele pe materialul respectiv.

În ce privește testarea, experții l-au poziționat sub lumina solară și au descoperit că materialul pe bază de plante era cu 4.5 grade Celsius mai rece decât temperatura ambientală.

Un metru pătrat de film pe bază de plante a fost suficient pentru a livra o capacitate de răcire de 120W, iar majoritatea dormitoarelor au nevoie de 80W, în vreme ce sufrageriile, în jur de 120W.

Oamenii de știință speră să poată întrebuința materialul respectiv și pentru alte lucruri, cum ar fi detectarea poluării aerului sau chiar schimbarea vremii.