Conform cercetătorilor, acest principiu trebuie aplicat când vorbim de orice baterie, nu doar de cele LPF, spune Electrive. Oamenii de știință spun că procesul are loc pentru că, atunci când sunt aproape de 100%, aceste baterii au un voltaj ridicat, care combinat cu încărcarea rapidă generează compuși periculoși.
Aceștia se așază pe anod, care are rolul de a facilita transferul de energie pentru ca bateria să o poată înmagazina, deci degradarea lui duce la reducerea capacității bateriei, pentru că ionii au tot mai puțină suprafață prin care să poată trece.
„Încărcarea la niveluri ridicate (75-100%) este dăunătoare pentru bateriile LPF sau cele cu grafit. Rezultatele noastre arată că există o corelare între stadiul de încărcare al bateriei, încărcarea lor și degradarea capacității, deci cu cât bateria este mai descărcată în momentul în care punem mașina la stație, cu atât ea va avea o viață mai lungă”, explică autorii. Tot ei adaugă faptul că, pentru a prelungi durata de viață a unei baterii, încărcarea atunci când bateria este aproape plină trebuie evitată de câte ori este posibil.
Studiul contrazice ceea ce unii producători auto, inclusiv Tesla, spuneau în trecut, respectiv faptul că mașinile echipate cu baterii LPF trebuie să le încarce la 100% o dată pe săptămână, în vreme ce Ford recomandă o dată pe lună. Autorii spun că acest lucru se întâmplă pentru că aceste companii iau mai multe lucruri în calcul când fac aceste recomandări, cum ar fi confortul clienților.
Deci, regula 20-80%, care a fost recomandată de mai mulți experți de-a lungul timpului pentru mai multe baterii, ar trebui respectată și aici pentru a prelungi cât mai mult durata de viață a bateriilor. Aceasta implică încărcarea și operarea bateriilor reîncărcabile între 20 și 80 de procente în mare parte din timp.
Trebuie precizat și faptul că, bateriile din prezent se vor degrada în timp indiferent de obiceiurile de încărcare pe care le adoptăm și cel mai bun lucru pe care îl putem face este doar să încetinim acest proces.


Comentezi?