Una dintre aceste companii este AVAT Automation GmbH, reprezentată de Gerhard Ranneger, o firmă specializată în sisteme energetice descentralizate și soluții de management energetic.

AVAT a început prin proiectarea motoarelor pe gaz pentru schimbătoare de căldură și sisteme de cogenerare de căldură și energie.

În contextul adoptării tot mai frecvente a surselor alternative de energie, firma germană s-a reorientat către managementul energetic.

Gerhard Ranneger susține că „oferim suport clienților la proiectare, planificare, realizăm simulări pentru a implementa soluțiile la nevoile și așteptările clientului.”

„Sistemele energetice descentralizate presupun îndepărtarea de cărbuni și de energie atomică, vrem să ne apropiem de sursele regenerabile, care sunt surse descentralizate”, a adăugat reprezentantul.

În ce privește mediile urbane, nu există o singură unitate de producție energetică, ci există mai multe astfel de unități de generare care sunt interconectate, iar AVAT oferă sisteme optimizate pentru acestea.

O parte din produsele oferite de companie sunt cabinetele de siguranțe și transformare, care au rolul de a asigura fluxul optim al energiei și de a furniza date despre necesarul energetic, care permite o planificare mai bună a managementului.

„Trebuie să știm cât producem, ce capacitate avem, trebuie să reducem și emisiile de carbon, dar totodată, să nu compromitem siguranța energetică”, a concluzionat Gerhard Ranneger.