Potrivit publicaţiei The Conversation, noua metodă descrisă de o echipă de cercetători introduce un sistem de urmărire adaptat adâncimilor mari, acolo unde instrumentele clasice de monitorizare sunt dificil de aplicat.

De ce este necesară o abordare nouă pentru oceanele adânci

Metodele clasice de urmărire marină, precum etichetarea satelitară, funcţionează bine pentru animalele care se ridică la suprafaţă sau trăiesc la adâncimi moderate. Însă pentru speciile care ocupă zonele abisale (unde presiunea, lipsa luminii şi condiţiile extreme îngreunează cercetarea) aceste tehnici devin ineficiente.

Noua abordare propusă ţintește exact aceste medii, permiţând urmărirea realistă și continuă a vieții marine din profunzime. Echipa de cercetare a explicat că tehnologia ar putea completa datele limitate disponibile în prezent despre comportamentul speciilor care trăiesc în cele mai adânci regiuni ale oceanului.

Cercetarea descrie rețele modulare de monitorizare subacvatică – formate din platforme fixe și mobile – capabile să urmărească fauna bentonică (de pe fundul mării) și pelagică. Aceste rețele combină senzori acustici și optici cu metode moderne precum analiza ADN-ului ambiental (eDNA), care permite identificarea speciilor fără a fi nevoie de observare directă.

Astfel, ecosistemele adânci pot fi studiate pe termen lung, oferind informaţii despre prezenţa, densitatea, comportamentul și interacţiunile speciilor și alte date greu de obținut prin metode convenționale. Cercetătorii afirmă că tehnologia are potențialul de a deveni un instrument esențial în studiul migrației și al dinamicii ecologice din adâncuri.

Beneficii pentru conservare și cercetare oceanică

Prin asigurarea unei monitorizări continue și detaliate, noul sistem poate contribui la protejarea speciilor vulnerabile, în special a celor greu de observat. Datele colectate ar putea îmbunătăţi politicile de conservare, oferind o imagine mai clară asupra biodiversităţii adâncurilor, a utilizării habitatelor și a schimbărilor în lanţurile trofice.

Potrivit studiului, o astfel de infrastructură ar putea deveni o bază de date esenţială pentru evaluarea impactului activităților umane asupra mediilor adânci, de la pescuit industrial la explorarea minieră subacvatică.

Implementarea acestor rețele subacvatice implică costuri ridicate și o logistică complexă, de la instalare și întreținere la transmiterea datelor pe distanțe mari. În plus, adâncimile extreme ridică dificultăți tehnice legate de presiune, întuneric și interferențe acustice.

Chiar și cu aceste provocări, cercetătorii consideră că metoda reprezintă un pas semnificativ spre o înțelegere mai completă a ecosistemelor marine și o bază pentru dezvoltarea viitoare a tehnologiilor de explorare oceanică.