Deloitte România a asistat Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) în efortul de adoptare a practicilor de sustenabilitate în acțiunile sportive, prin crearea unor module de curs (e-learning) care vor ghida zeci de federații, cluburi, sponsori și alți stakeholderi din domeniul sporturilor olimpice din Europa în implementarea strategiilor de diminuare a amprentei de mediu a evenimentelor sportive, în special prin reducerea emisiilor de carbon asociate acestora.

Sprijinul Deloitte a venit în contextul proiectului Green Flame, finanțat prin Programul Erasmus+ de către Comisia Europeană, în cadrul căruia Comitetul Olimpic și Sportiv Român este partener, alături de Comitetul Olimpic Portughez și de entități non-guvernamentale precum European Network for Innovation and Knowledge (EUNIK), CuiCui Studios și Sport Evolution Alliance (SEA), sub coordonarea Comitetului Olimpic Spaniol.

Deloitte România s-a implicat în proiect la invitația COSR și a elaborat modulele de curs privind identificarea și măsurarea impactului de sustenabilitate, amprenta de carbon – înțelegere, măsurare și strategii de diminuare –, respectiv achizițiile verzi.

Modulele realizate de echipa de experți din cadrul Deloitte România oferă și o serie de recomandări cu privire la stabilirea priorităților de acțiune.

Modulele de curs create de Deloitte și COSR au fost lansate recent, la București, alături de aplicația Sport Go Green, dezvoltată, de asemenea, în cadrul programului Green Flame, care va permite organizatorilor de evenimente sportive să măsoare și să compare nivelul emisiilor de carbon în diverse etape ale pregătirii și derulării competițiilor.