Brandes GmbH este una dintre companiile care au fost prezente la evenimentul „Eficiență energetică în industrie”, iar Andreas Schroder, șef de vânzări al companiei, a prezentat soluțiile oferite de firma germană.

Este vorba de sisteme de senzori pentru detectarea timpurie a umezelii și a zonelor în care apa s-ar putea infiltra.

Până în prezent, compania germană a vândut nu mai puțin de 60.000 de kilometri de astfel de senzori nichel-crom, soluție brevetată de companie.

Sistemul este folosit pe întreg teritoriul Europei pentru detectarea umezelii în zone sensibile, precum centrele de date sau sălile de operație, iar în Germania, monitorizarea se face automat în 136 de orașe.

ELSACO este o companie cu care Brandes colaborează pentru a se asigura nu doar de faptul că sistemele au fost montate corect, ci și de faptul că acestea vor fi funcționale cât mai mult timp cu putință.

Andreas Schroder susține că problemele legate de infiltrarea apei sunt comune, iar în Germania are loc o astfel de infiltrare la fiecare 30 de secunde.

Potrivit reprezentantului, în decurs de un an, aceste infiltrări provoacă daune de 2.3 miliarde de euro.

Unul dintre sistemele care diferențiază Brandes de alte companii din același sector este acela al alarmării ierarhizate, care presupune faptul că utilizatorul senzorilor va fi avertizat încă de la cea mai mică fisură că există o problemă.

Astfel se previne avertizarea târzie în cazul unei daune mai mari, care poate fi prea târziu de rezolvat.

Totodată, sistemele de detectare se întind pe întreaga lungime a conductei sau a podelei, astfel încât să nu existe arii neacoperite.

De asemenea, în cazul unei avarii, se va afișa atât imagine, cât și text, astfel încât remedierea problemei să fie simplificată, iar sistemul semaforizat ierarhizează gravitatea avariei.

Eroarea de măsurare a acestui sistem este de 0.05% pe un kilometru, ceea ce înseamnă că acuratețea acestuia este de aproape 100%.