Din fiecare categorie vor fi selectate trei proiecte pentru a intra în etapa finală. Finaliștii vor fi invitați să susțină proiectul în fața juriului și a participanților în cadrul conferinței, care se va desfășura anul acesta la Oradea.
Proiectele câștigătoare, câte unul din fiecare categorie, vor fi desemnate de către un juriu alcătuit din urbaniști și arhitecți, ONG-uri, jurnaliști și experți internațional. Ulterior vor fi promovate, prezentate și premiate în cadrul conferinței.
Evenimentul, unul din cele mai mari organizate anual de AHK România, se va desfășura anul aceasta la Oradea, în încercarea de a promova la nivel național modelele de succes în tot ceea ce însemnă oraș al viitorului, realizate de administrația publică sau mediul de afaceri la nivel regional.
Printre cei care vor lua cuvântul la această ediție se numără Mihai Jurca, City Manager Oradea & Interim General Manager of ADLO, cel care a dezvoltat și implementat conceptul de "Smart City" în municipiul Oradea, Jens Hoffmann, directorul operațional al LAND, arhitect cu experiență extinsă în reinventarea spațiilor urbane din diferite țări, Eva-Viorela Sfârlea, consultant urbanistic la Banca Mondială, expert care și-a concentrat activitatea profesională pe teme precum mobilitate sustenabilă, regenerare urbană guvernanță strategic și Eugen Pănescu, arhitect cu o bogată experiență în pre-schimbarea orașelor, prin strategii inovatoare și sustenabile.
Tradiționalele mese rotunde acoperă teme precum siguranță urbană, economie circulară, dreptul construcțiilor, digitalizarea și guvernanța orașelor, mobilitate, turism, stil de viață și cultură, eficiență energetică și management, finanțare și fonduri europene, reconversie și revitalizare, echilibru muncă-viața privată.
Participanții vor discuta tema propusă pe durata a două ore, iar soluțiile găsite vor putea fi aplicate ulterior în propriile proiecte, actuale sau viitoare.
Cities of Tomorrow este un eveniment de referință al AHK România, dedicat dezvoltării urbane și regionale. Scopul său este să încurajeze dezvoltarea durabilă a țării, să promoveze măsuri pentru creșterea competitivității și atractivității României pentru noi investiții.
Întregul eveniment este o platformă pentru schimburi de idei, concepte și bune practici între sectorul public și cel privat, care mai apoi se pot transforma în proiecte și parteneriate, cu acțiuni și rezultate concrete.
Conferința oferă informații utile și noi perspective pentru primării, companii private românești și străine, companii de utilități urbane și de infrastructură, reprezentanți ai agențiilor de dezvoltare regională, ai consiliilor municipali și județeni, pentru profesioniști din domeniul planificării urbane și arhitecți, investitori imobiliari și dezvoltatorii interesați de/sau cu sediul în Europa de Sud-Est, profesioniștii din domeniul imobiliar, reprezentanți ai camerelor de comerț și industrie, ai clusterelor industriale, furnizori de tehnologie, ONG-uri şi profesioniști din domeniul bancar.
Comentezi?