Prima componentă a programului constă în sesiuni educaționale despre reciclare, pe care profesori voluntari le susțin în școlile participante în program, iar cea de-a doua este concursul de reciclare a recipientelor de plastic, sticlă și metal marcate cu sigla SGR.

Elevii, profesorii, comunitatea locală și oricine dorește să susțină școlile au oportunitatea de a recicla aceste recipiente în magazinele Carrefour, cantitățile înscrise pe bonurile eliberate de automate fiind înregistrate apoi în aplicația mobilă Carrefour România și donate către una dintre școlile participante.

Tot din aplicația mobilă Carrefour, utilizatorii pot dona și puncte Act for Good. Unitățile de învățământ cu cel mai mare număr de donații vor fi premiate cu sisteme performante de panouri fotovoltaice.

Acest mod de implicare asigură transparență și interacțiune comunitară, permițând utilizatorilor să urmărească în timp real contribuțiile lor la eforturile de reciclare ale școlilor.

”Proiectul «Gesturi mici pentru practici mari» reflectă implicarea noastră activă în comunitate și angajamentul nostru față de educație. În Carrefour, considerăm că investiția în educație este cheia pentru construirea unui viitor mai bun pentru toți, de aceea suntem hotărâți să inspirăm schimbări pozitive, să contribuim la dezvoltarea unui mediu educațional mai bun şi să fim un partener de încredere pentru comunitatea noastră”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

Concursul a început pe 17 iunie și se va încheia pe 30 septembrie 2024. La competiție participă 18 școli din zece județe, selectate după o etapă riguroasă de verificări tehnice. Prima etapă a concursului se desfășoară până în 31 iulie 2024, iar primele 7 școli din clasament vor fi echipate cu sisteme de panouri fotovoltaice eficiente. Restul școlilor înscrise rămân în competiție, iar la finalul lunii septembrie, următoarele 7 școli din fruntea clasamentului vor beneficia de panouri fotovoltaice.

Sistemele fotovoltaice instalate în școli vor avea un impact semnificativ nu doar asupra reducerii amprentei de carbon a unității de învățământ și educației elevilor, ci și asupra reducerii costurilor cu facturile de energie electrică ale școlilor. O parte dintre aceste economii vor fi realocate către alte inițiative și sesiuni educaționale pentru elevi, pe teme de sustenabilitate.

În anul școlar 2023-2024, Asociația Inspiraction și Carrefour România au implementat ediția pilot a programului „Gesturi Mici pentru Practici Mari", în care patru școli și două grădinițe au fost premiate cu panouri fotovoltaice, în urma reciclării a peste 62.000 de recipiente PET, sticle și doze de aluminiu.

Aproximativ 1.200 de elevi și cadre didactice au participat la concurs, contribuind prin colectarea de ambalaje și participând la sesiuni educaționale despre reciclare la clasă. Ediția pilot a evidențiat deja impactul semnificativ al educației și coagulării comunității pentru o transformare pozitivă la nivel local.

Primele două sisteme de panouri fotovoltaice au fost deja instalate la școlile din ediția pilot, în Breznița-Ocol, județul Mehedinți și Sântana, județul Arad. Continuă echiparea cu acestea sisteme și la restul de unități de învățământ din prima ediție.