BBC scrie că o nouă centrală urmează să fie construită în Marea Britanie, iar aceasta ar urma să incorporeze tehnologii pentru captarea carbonului de la început.
Cum funcționează captarea carbonului
Soluțiile artificiale pentru captarea carbonului implică faptul că, fie carbonul este absorbit direct din atmosferă, proces cunoscut drept captarea directă a carbonului, sau că el este reținut înainte de a fi eliminat în aer, așa cum este cazul centralelor pe combustibili fosili.
Emisiile de CO2 captate sunt folosite fie pentru producția diferitelor produse, fie sunt păstrate în subteran în unități speciale.
Viitoarea centrală a Marii Britanii ar urma să folosească gaz natural pentru producția energetică, iar emisiile de carbon sechestrate ar urma să fie depozitate sub Marea Nordului.
Reîmpădurirea poate avea beneficii foarte mari, nu doar în ce privește captarea carbonului, ci și pentru stabilizarea ecosistemelor și pentru lupta cu schimbările climatice din două direcții.
Asta pentru că pădurile ne permit să captăm emisiile care ne încălzesc planeta, pe o parte, iar de cealaltă parte, ele ne ajută să răcorim atmosfera, ceea ce reduce temperaturile la nivel local.
De ce este importantă captarea carbonului
Criza energetică a forțat anumite state să reapeleze la centralele pe combustibili fosili, ceea ce înseamnă că emisiile din industrie încă sunt ridicate, în ciuda progreselor făcute de sursele regenerabile.
Acestea sunt doar două dintre cele mai poluante sectoare care ne demonstrează de ce soluțiile pentru captarea carbonului sunt necesare dacă vrem să curățăm aerul pe care îl respirăm, mai ales în marile aglomerări urbane.
Progrese rapide pentru captarea carbonului
Anul trecut, în iunie, am scris despre o tehnologie pentru captarea carbonului despre care creatorii susțineau că funcționează de două ori mai rapid decât metodele disponibile la momentul respectiv.
În testele lor, compusul a reușit să absoarbă 99% din carbonul din aer cu o concentrație de 400 de părți per milion, care reprezintă aproximativ nivelul de concentrație care se află în prezent în atmosferă.
Procesul a avut loc de două ori mai rapid decât prin metodele tradiționale, eliminând 201 milimoli de CO2 pe oră per mol de compus.
Captarea carbonului din oceane
După cum am spus deja, progresele în acest segment al științei au loc foarte rapid, iar unii cercetători au determinat faptul că putem capta emisii de carbon din oceane mai eficient decât din atmosferă. Acest lucru se datorează, spun ei, faptului că oceanul absoarbe mai mult CO2 decât atmosfera.
Captarea carbonului din oceane poate fi, în același timp, la fel de utilă, deoarece carbonul fac ca apa din oceane și mări să fie mai acidă, ceea ce poate afecta peștii și alte organisme care populează ecosistemele respective.
Avantajul soluțiilor pentru captarea carbonului din oceane este că acestea pot fi instalate în nave, care pot purifica apa în timp ce călătoresc către următoarea destinație.
Captarea carbonului în lume
SUA este, de asemenea, un lider mondial când vine vorba despre tehnologiile pentru captarea carbonului, lucru datorat în mare parte tot politicilor și a finanțării. Țara avea în 2021 nu mai puțin de 13 centre pentru captarea carbonului și încă 30 erau planificate pentru viitor la vremea respectivă.
Orientul Mijlociu este o altă regiune de pe planetă care a înțeles care este importanța fabricilor de îndepărtare a carbonului, motiv pentru care în 2021, erau trei astfel de unități funcționale care reduceau nivelul de emisii din atmosferă.
Dezavantajele captării carbonului
Unul dintre motivele principale pentru care nu sunt foarte multe unități de îndepărtare a carbonului pe planetă este faptul că acestea sunt, de obicei, foarte scumpe.
De asemenea, stocarea emisiilor de carbon sub pământ nu este atât de ușor de realizat și implică anumite riscuri. Dacă un rezervor aflat sub apă are scurgeri, emisiile vor polua apa, iar dacă scurgerile de gaze au loc sub pământ, presiunea poate provoca cutremure.
Astfel, soluțiile pentru captarea carbonului nu sunt arma secretă pentru a opri schimbările climatice, și deși ne pot ajuta să reducem emisiile rapid în prezent, ele ar trebui să fie o soluție temporară care să funcționeze în viitor la scară mai mică.
Lumea trebuie mai degrabă să adopte soluții mai puțin poluante pentru energie și transport pentru a reduce emisiile eliberate în atmosferă și să se concentreze mai puțin pe ridicarea în masă a unităților pentru îndepărtarea carbonului.
Comentezi?