Asociația CSR Nest, cu sprijinul financiar al Fundației Coca-Cola, prin programul de finanțare New World Program, va dezvolta două spații de regenerare urbană în Sectorul 6 din București, prin proiectul Act Today for a Greener Tomorrow: From a Grey City to a Greener One.
Acestea vor fi amenajate în parteneriat cu Administrația Domeniului Public Sector 6 (ADP Sector 6), în zona Parcului Dreptății și pe Bulevardul Preciziei, pe spațiul pus la dispoziție de această instituție.
- Află și cum arată orașul perfect de 15 minute în viziunea unui primar din București: În cadrul Green Start-Up Sustainability Forum & Awards, Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, și-a prezentat punctul de vedere în ce privește modul prin care facilitățile de bază ale cartierelor bucureștene ar putea deveni mai inteligente și mai accesibile pentru toți locuitorii, indiferent de locuința acestora.
Cele două spații verzi vor reprezenta un loc de relaxare și socializare, aflat la îndemâna celor care vor să petreacă timp liber în natură fără să plece departe de casă.
Cele două noi spații verzi vor funcționa respectând principiile economiei circulare. Astfel, acestea vor fi reamenajate peisagistic și dotate cu mobilier urban din materiale reciclabile (bănci și pergole din lemn), sisteme de captare / drenare a apei pluviale utilă pentru plantele din aceste spații verzi și senzori de măsurare a calității aerului.
De asemenea, cele două spații verzi vor beneficia de infrastructură de colectare separată a deșeurilor, infrastructură de mici dimensiuni pentru deșeurile municipale și panouri fotovoltaice care contribuie la iluminatul acestora.
În plus, în cele două spații de regenerare urbană vor fi montate puncte de informare pentru cetățeni, care vor conține materiale educaționale pe tema dezvoltării urbane sustenabile (colectare separată a deșeurilor, poluarea aerului, economie circulară, etc) și care vor putea fi disponibile prin accesarea unor coduri de tip QR. În plus, proiectul presupune și o componentă de educație pentru mediu care va fi implementată în toate școlile din Sectorul 6, prin utilizarea unor materiale educaționale video de tip TED.
“Bucureștiul se numără printre capitalele europene cu cel mai mic număr de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor și ne bucurăm că, alături de partenerii noștri, le putem oferi bucureștenilor spații verzi, chiar în mijlocul aglomerării urbane. Acest proiect își propune să dezvolte și să promoveze conceptul de hub inteligent de regenerare urbană. Astfel, pe lângă vegetația decorativă variată, zonele de relaxare și materialele sustenabile integrate perfect cu mediul natural din cele două spații, proiectul presupune și derularea de activități educaționale privind importanța protejării mediului înconjurător”, spune Anda Sebesi, Director de Comunicare la Asociația CSR Nest.
Comentezi?