Aluminiul are nevoie de 500 de ani pentru a se descompune în natură, însă poate fi valorificat la nesfârșit dacă este reciclat.

PET-ul se descompune în natură în 700-800 de ani și se dezintegrează complet în 1.000 de ani. Vestea bună este că PET-ul este 100% reciclabil și poate fi reciclat până la 10 ori. Plasticul însă se poate recicla maximum de 4-5 ori.

Poate că nu vei ajunge să inventezi un nou mod pentru a absorbi dioxidul de carbon din aer, nici să aduci apă în zone deșertificate, însă dacă ești preocupat de mediu și de sănătatea ta, a familiei tale și a comunității în care trăiești, colectarea separată în vederea reciclării poate fi una dintre activitățile mici, dar cu impact mare, pe care le poți face ușor și rapid.

Iar dacă nu știi ce ai de făcut pentru a începe să colectezi separat, echipa proiectului Azi pentru Mâine te poate ajuta să începi să devii mai prietenos cu mediul înconjurător.

Azi pentru Mâine - ce este, cum ne ajută

Platforma Azi pentru Mâine este o inițiativă lansată în 2019 de către Asociația CSR Nest, finanțată de Fundația Coca-Cola și care beneficiază de sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Aceasta se înscrie în demersurile de sustenabilitate ale Sistemului Coca-Cola în România, reunite în cadrul platformei După Noi.

Și pentru că la noi în țară subiectul colectării separate a deșeurilor este încă unul prea puțin mediatizat, platforma Azi pentru Mâine își propune să ne ajute să avem toate informațiile necesare pentru a ne încuraja să colectăm separat, atât la nivel individual, cât și la nivelul autorităților.

Cum acționează, concret, platforma Azi pentru Mâine?

Platforma Azi pentru Mâine a fost creată cu scopul de a încuraja implicarea noastră, a tuturor, în colectarea separată. Și nu doar la nivel declarativ. Echipa platformei ne poate ajuta cu toate informațiile necesare pentru a îmbunătăți procesul de colectare separată, atât la nivel individual, cât și în comunitățile din care facem parte, pentru ca tot acest proces să devină unul local și, mai apoi, național.

În trei ani de la lansare, platforma a devenit una integrată, cu o abordare 360 de grade, care merge la baza problemelor în domeniul colectării separate. Prin interacțiunea cu comunitățile unde a dezvoltat și implementat proiecte, platforma a înțeles mai bine nevoile, necunoscutele, obstacolele, adaptându-se astfel încât să vină cu soluții concrete în domeniul managementului eficient al deșeurilor.

Programul a fost extins constant cu obiectivul de a face din economia circulară și colectarea separată o realitate, un obicei. Iar în acest sens, educația și infrastructura de colectare separată sunt esențiale, acestea fiind de altfel și principalele direcții de acțiune ale platformei.

În acest moment, platforma își propune să aducă împreună toți actorii relevanți care pot colabora pentru implementarea sistemului de colectare separată în România – vorbim aici despre simpli cetățeni – cei de la care pornesc eforturile privind colectarea separată a deșeurilor, asociații de proprietari, ONG-uri, operatori de salubritate, autorități locale, și, marea masă a populației.

Totodată, platforma facilitează procesul de încheiere de parteneriate între autorități locale și operatori de salubritate pentru a conlucra în domeniul colectării separate a deșeurilor.

În paralel cu informații și sprijin pentru obținerea infrastructurii de colectare, echipa Azi pentru Mâine oferă și traininguri reprezentanților autorităților locale, idei de bune practici. Astfel, platforma îi poate ajuta și pe aceștia ca, la rândul lor, să devină mai implicați în acest proces, să susțină și să multiplice inițiativele comunitare la o scară mult mai largă.

Pe lângă partea de educarea adulților, programul Azi pentru Mâine se concentrează și pe componenta de educație a celor mici pentru ca aceștia să adopte cât mai din timp un comportament responsabil față de mediul înconjurător.

De exemplu, echipa CSR Nest, inițiatoarea Azi pentru Mâine, merge în diferite școli din țară pentru a sta de vorbă cu elevii și a le povesti despre colectarea separată și cum pot ajuta mediul prin acțiunile lor.

Încurajarea elevilor și profesorilor pentru a colecta separat

Prin intermediul unui concurs cu premii, organizat în școli, programul încurajează elevii și profesorii să colecteze separat cât mai multe deșeuri.

De exemplu, la mijlocul lunii februarie, 53 de școli din 6 județe ale țării (Constanţa, Călăraşi, Dolj, Vâlcea, Dâmboviţa şi Ilfov) s-au înscris într-un concurs de colectare separată a deșeurilor, în cadrul programului Azi pentru Mâine, implementat de Asociația CSR Nest.

Concursul s-a desfășurat până la finalul semestrului doi, pe parcursul a patru luni, elevii și profesorii înscriși în program reușind să colecteze separat aproape 80 de tone de deșeuri. Clasa din fiecare școală care a colectat, până la sfârșitul acestei perioade, cele mai mari cantități de hârtie/carton, plastic şi aluminiu a fost premiată.Valoarea totală a premiilor este de 50.000 RON.

La edițiile anterioare ale concursului au fost adunate peste 100 tone de deşeuri, colectate pe două fracţii: hârtie/carton şi plastic/PET + aluminiu/can.

Cum colectezi: Codul culorilor pubelelor

În cadrul platformei, Asociația CSR Nest a dezvoltat și un ghid practic pentru cetățeni în care sunt explicate noțiuni legate de colectarea separată în vederea reciclării și reguli de colectare corectă.

Poți consulta online acest ghid ca să afli mai multe informații despre colectarea selectivă ca să știi cum poți colecta și tu acasă separat deșeurile.

În ghid mai găsești informații despre legislația în vigoare în acest moment la nivelul României, sau cum te poți adresa autorităților locale pentru a iniția sau încuraja proiecte de colectare separată în comunitatea ta.

Și nu în ultimul rând, găsești și o serie de exemple de bune practici de prin orașe de la noi, dar și din alte părți ale lumii, care te pot inspira să începi un astfel de proiect de colectare separată a deșeurilor care ar putea deveni, la rândul său, un model pentru alte comunități care vor să-și reducă amprenta asupra mediului în care trăiesc.

Astfel, pentru a te asigura că vei colecta separat corect deșeurile în vederea reciclării, prima regulă este să respecți codul culorilor pubelelor montate la punctele de colectare de la blocul în care locuiești sau de pe spațiile publice.

Iar în cazul în care locuința ta nu este dotată cu pubele dar în schimb ai primit de la operatorul de salubritate saci de diferite culori, regula culorilor este aceeași ca la pubele.

Astfel, potrivit legii 211/2011, privind regimul deșeurilor, colectarea acestora se face în sistem cu 4 pubele, de diferite culori, astfel:

  • pubela de culoare galbenă este destinată colectării de metal și plastic (folii, PEID, PET, PVC și alte materiale plastice, dar și metale feroase și neferoase)
  • pubela de culoare albastră este destinată colectării de hârtie și carton (hârtie tipărită, hârtie în amestec)
  • pubela de culoare verde este destinată colectării de sticlă (sticlă colorată și sticlă albă)
  • pubela de culoare gri destinată colectării pentru fracția mixtă (biodeșeuri și deșeurile menajere)
  • pubela de culoare neagră este destinată colectării de deșeuri biodegradabile (compostabile) din gospodăriile proprii (resturi de legume și fructe, iarbă, flori și frunze uscate).

Cum implementezi un sistem de colectare separată a deșeurilor în comunitatea ta

Pubelele sau containerele pe culori reprezintă primul element în procesul colectării separate a deșeurilor în vederea reciclării.

Cu ajutorul lor, deșeurile ce pot fi reciclate devin materie primă pentru noi produse și pot fi reutilizate, iar deșeurile biodegradabile pot fi transformate în compost, îngrășământ organic pentru diferite produse agricole, legume sau fructe, de exemplu.

Dacă vrei să te implici și tu în acțiuni de colectare separată a deșeurilor, te poți adresa autorităților locale. Cel mai simplu, primăriei sectorului, dacă ești din București, sau orașului în care locuiești. Conform legislației în vigoare în acest moment, cetățenii au dreptul să le solicite operatorilor de salubritate furnizarea acestor servicii de colectare separată a deșeurilor, așadar, nu-ți fie teamă să faci primul pas.

10 pași pentru colectarea separată a deșeurilor

Dacă îți dorești să te implici în comunitatea ta și să fii un cetățean responsabil față de mediul înconjurător, poți începe prin a colecta separat deșeurile pe care le generezi, indiferent că ești acasă, la serviciu sau în comunitate.

Acestea vor fi reciclate și folosite din nou: adică deșeul va deveni resursă valoroasă în economia circulară, adică o economie care produce zero deșeuri.

Iar dacă nu ai infrastructură de colectare separată (pubele de colectare separată pe 2 fracții – umedă și uscată – sau pe 4 fracții – hârtie+carton; PET/plastic+metal; sticlă; deșeuri menajere), poți solicita acest serviciu.

Reprezentanții Asociației CSR Nest oferă 10 pași simpli pentru a practica și îmbunătăți colectarea separată a deșeurilor.

  1. Individual, dacă locuiești la casă, sau prin asociația de proprietari/locatari, dacă locuiești la bloc, solicită operatorului de salubritate din orașul tău/care operează în zona în care locuiești dotarea cu pubele de colectare separată sau saci pe culori.
  2. Caută resurse de informare despre regulile privind colectarea separată a deșeurilor și tehnici de a aplica acest proces în mod corect. Poți găsi mai multe informații pe platforma www.azipentrumaine.ro.
  3. Începe procesul de colectare separată chiar de la tine de acasă: organizezi fie în 2 saci fie în 4 (în funcție de tipul de infrastructură cu care ești dotat) deșeurile pe care le generezi.
  4. Asigură-te că procedezi corect atunci când separi deșeurile, prima condiție fiind să nu amesteci deșeurile menajere de cele reciclabile (hârtie, carton, PET, plastic, metal, sticlă).
  5. Asigură-te că nu colectezi deșeuri contaminate (ex. recipienți de detergent/săpun nespălate).
  6. Încearcă pe cât posibil să diminuezi volumul deșeurilor colectate separat fie prin presare (deșeurile din PET, plastic, metal), fie prin împăturire (hârtia, cartonul). Asigură-te că sacii sunt în proporție de 90% plini când îi duci la pubelă.
  7. Depozitează deșeurile colectate acasă separat în pubelele de la bloc, respectând codul culorilor: galben pentru plastic/PET și metal, verde pentru sticlă, albastru pentru hârtie și carton.
  8. Depozitează separat bateriile uzate și le poți duce la diferite puncte de colectare separată (multe dintre ele se află în incinta hipermarketurilor sau supermarketurilor).
  9. Niciodată nu arunca medicamentele expirate la gunoiul menajer. Acestea trebuie predate farmaciilor sau drogheriilor din proximitate. Dacă îți administrezi tratamente injectabile la domiciliu, trebuie să depozitezi aceste deșeuri în recipiente adecvate pe care le vei duce la cabinetul medicului tău de familie sau la cea mai apropiată unitate sanitară.
  10. Când te decizi să-ți schimbi mobilierul uzat, ai două opțiuni: fie donezi obiectele respective, fie le transporți la platformele de colectare a deșeurilor voluminoase. Dacă nu există în cartierul tău astfel de platforme, contactezi operatorul de salubritate și, contra cost, ți le ridică. La fel trebuie să procedezi în cazul în care îți renovezi proprietatea.