Brandul Poartă-mă cu flori a apărut în iunie 2020, în perioada pandemiei. La acel moment, Elena Stanciu lucra în domeniul confecțiilor, însă activitatea s-a prăbușit aproape complet din cauza pandemiei.

„În contextul acelei perioade haotice, m-am gândit cât de interesant ar fi să vopsesc țesături naturale folosind plante. Am început să cercetez subiectul, am achiziționat câteva cursuri online și am început să experimentez diferite tehnici de vopsire, folosind țesături naturale și elemente vegetale: flori, frunze sau pudre obținute din plante.”

Proiectul a fost finanțat inițial din veniturile atelierului de croitorie pe care Elena îl deține și astăzi, unde lucrează exclusiv cu țesături naturale. Proiectul Poartă-mă cu flori este unul sezonier (iarna și primăvara vânzările și producția sunt reduse), așa că cheltuielile sunt susținute din activitatea atelierului.

Pentru a testa interesul publicului, fondatoarea a organizat două ateliere – unul pentru copii și unul pentru adulți - pentru a obține feedback și pentru a vedea dacă există piață pentru astfel de produse. Răspunsul a fost pozitiv, comunitatea a crescut în ritm organic pe rețelele sociale, iar în prezent brandul trimite articole vestimentare oriunde în țară.

Ce înseamnă vopsirea vegetală a hainelor

Procesul de vopsire a textilelor cu plante începe chiar cu cultivarea florilor de către Elena și perioada de așteptare până când acestea înfloresc. Este un proces specific conceptului de slow fashion (fashion care susține metode sustenabile, etice și de producția sustenabilă a hainelor; n.red.), în care ritmul naturii dictează etapele producției.

Atunci când florile sunt înflorite, aceasta achiziționează țesăturile naturale și le pregătește pentru vopsire prin diferite tehnici, în funcție de efectul dorit. După procesul de vopsire, materialul este pregătit pentru croit, apoi urmează coaserea produsului final, fie că este o eșarfă, o fustă sau un kimono.

Este, în esență, un meșteșug: aproape tot procesul este manual și nu implică utilaje industriale.

„Furnizorii principali sunt cei care aduc deadstock-uri de țesături naturale din fabrici italiene - mătase, in, bumbac sau lână - la prețuri accesibile, ceea ce îmi permite să mențin un preț corect pentru produsele finale. Există și câțiva producători români de țesături naturale, însă colaborez cu ei mai rar, în special pentru comenzi personalizate.”

În sezonul rece, cele mai populare produse sunt șosetele din lână merinos vopsite vegetal, iar vara clienții preferă kimonourile și eșarfele din mătase naturală.

Elena ne spune că tehnica cea mai apreciată din punct de vedere cromatic este eco-printul, prin care se pot imprima pe țesătură frunze sau plante cu detalii foarte clare, precum frunza de nuc, unde se pot vedea nervurile, tija și nuanțele naturale, de la nuanțe de olive la maro.

Dificultăți și costuri în industria de textile naturale

„Multe dintre dificultățile existente astăzi sunt aceleași ca atunci când am început: consumul foarte mare de poliester, lipsa producătorilor români de țesături naturale (mai ales mătase și lână merinos), reticența publicului și lipsa educației despre materiale și sustenabilitate.”

Totuși, Elena ne spune că a observat schimbări în ultimii ani. Conținutul educațional despre sustenabilitate și reciclare este tot mai prezent în social media, iar influencerii promovează tot mai des materiale de calitate și alternative sustenabile.

De asemenea, a crescut aprecierea pentru meșteșug și muncă manuală, iar „boitul cu buruieni”, adică denumirea veche a acestei tehnici, a devenit mai cunoscut și mai apreciat, mai ales cu creșterea numărului de artizani care experimentează cu vopsirea vegetală.

Cât despre costurile de producție ale unor astfel de produse, Elena ne spune că include mai multe etape, anume cultivarea florilor, procesul de vopsire (care durează aproximativ două zile) și confecționarea produsului final.

„Prețul final depinde și de costul țesăturii pe metru liniar, la care se adaugă toate etapele de lucru. Nu este un produs accesibil pentru orice buget, mai ales pentru cineva cu salariu minim. În același timp, fiecare piesă este unică, iar piese identice nu pot fi realizate.”

Din punct de vedere al sustenabilității, dacă comparăm această tehnică cu vopsirea chimică, consumul de apă este mai redus cu aproximativ trei sferturi mai puțin, iar apa folosită în procesul de vopsire nu este poluantă și poate fi reutilizată pentru udarea grădinii.

Dacă și tu ești o persoană care își dorește să înceapă un astfel de business cu piese vestimentare sustenabile, Elena are un singur sfat pentru tine: urmează-ți pasiunea, dar asigură-te că piața are un loc pentru tine prin câteva teste incipiente lansării.