Tech.eu scrie că vehiculul amfibiu al companiei BeTriton poate fi folosit ca bicicletă pentru transportat marfă, barcă electrică sau chiar ca un vehicul recreațional (mini-rulotă) pe un lac, de exemplu. Bateriile îi oferă vehiculului motorizat o autonomie de peste 100 de kilometri pe uscat, respectiv mai mult de 30 de kilometri pe apă.

Pe uscat, viteza maximă pe care motoarele electrice o pot asigura este de 25 km/h, în vreme ce pe apă, aceasta coboară la 8 km/h. Modelul are trei motoare electrice, două pentru utilizare sub formă de bicicletă, respectiv unul atunci când modul barcă este activat. În plus, panourile solare integrate pot asigura încărcarea la o putere de 250 de wați atunci când nu este disponibilă o priză.

BeTriton a trimis primele unități spre închiriere în Letonia și a vândut primele unități în Elveția, iar astfel, compania a decis să creeze o flotă de astfel de biciclete pentru a le închiria în Europa. „Este un obiectiv modest și o rundă de investiții mică, dar pentru noi înseamnă mult, pentru că ne pregătim să ne dezvoltăm produsele mai departe și să producem noi unități pentru închiriere și vânzare”, adaugă oficialii companiei.

Sursă foto: BeTriton