Instituțiile de învățământ selectate vor concura pentru cele trei premii acordate de companie sub forma de cărți și alte materiale didactice. De asemenea, se vor acorda 11 premii individuale elevilor, iar un premiu special va fi oferit unuia dintre profesorii coordonatori.

Milica Madadi, președintele Fundației Rădăcini Grup, a declarat că „ne propunem să deschidem încă o dată porțile către lumea fermecătoare a cărților, oferind elevilor șansa de a descoperi bucuria cititului și puterea extraordinară a cuvintelor.”

Ediția a doua a proiectului se va desfășura pe parcursul a 12 luni, având ca obiectiv consolidarea educației lingvistice și literare, prin transformarea cărților în ghiduri pentru cunoaștere și dezvoltare a gândirii critice. Fundația Rădăcini Grup își dorește astfel să încurajeze elevii să exploreze universul vast oferit de lectură, prin intermediul căruia să-și dezvolte cunoștințele și un spirit critic, autonom.

Rădăcini Grup este unul dintre cei mai mari jucători ai pieței auto din România, fiind dealer autorizat pentru mărci precum Mazda, Volkswagen, Skoda și Citroen. O direcție strategică a grupului este cea de responsabilitate socială, coordonată de Fundația Rădăcini Grup.

Școlile selectate vor intra automat în cursa pentru cele trei premii - 5.000 de lei (premiul I), 3.500 de lei (premiul II) și 2.500 de lei (premiul III) – ce vor fi oferite de către Fundația Rădăcini Grup sub formă de cărți și alte materiale didactice, la alegerea instituției de învățământ.

Fundația „Rădăcini Grup” va expedia, la fiecare școală înscrisă, un pachet inițial de 22 de cărți (11 titluri în dublu exemplar), cu titlu gratuit, adecvate vârstei participanților. Astfel, vor exista și 11 premii individuale, oferite elevilor.

În fiecare lună, pentru fiecare titlu de carte, elevii vor avea posibilitatea să prezinte într-un mod creativ povestea pe care au citit-o, iar Fundația Rădăcini Grup va premia elevul cu cea mai bună prezentare. Premiul – care constă în suma de 500 de lei – va fi acordat în funcție de criterii precum originalitatea, creativitatea, fidelitatea față de textul citit și abilitatea de interpretare, adaptate la vârsta elevului.

De asemenea, va fi acordat un premiu special în valoare de 5.000 de lei profesorului coordinator cu cele mai multe prezentări premiate și cu cele mai multe prezentări trimise, raportate la numărul de elevi din ciclul gimnazial al școlii respective.

Perioada de înscriere în proiectul „Bibliotecă pentru școala mea”, care are la bază sloganul „Citește, Creează, Câștigă” a început pe 4 decembrie 2023 și se va încheia pe 15 ianuarie 2024, iar perioada de desfășurare a etapelor proiectului va fi 01 februarie 2024 – 15 ianuarie 2025.

Prima ediție a proiectului a reunit elevi și profesori din 50 de școli gimnaziale din 15 județe din România și a fost lansat pe 15 ianuarie 2023, de Ziua Culturii Naționale.