Înscrierile au loc până pe 18 octombrie, inclusiv, prin formularul de aplicare disponibil pe site-ul Educlick, platforma de donații a asociației Ateliere Fără Frontiere, iar beneficiarii vor fi anunțați pe 25 octombrie, după ce toate proiectele înscrise vor trece printr-o etapă de jurizare. Lista finală a beneficiarilor va fi anunțată tot pe site-ul Educlick.
„Dăm Click pe România” vine în sprijinul școlilor și copiilor din zone rurale sau urbane marginalizate pentru care tranziția către o educație digitală, adaptată nevoilor actuale, a fost îngreunată de lipsa de echipamente IT funcționale în unitățile de învățământ. Această lipsă de infrastructură duce, inevitabil, la un decalaj educațional și mai pronunțat între elevii care au acces la calculatoare și cei care nu au, cei din urmă fiind mai predispuși la un abandon timpuriu al școlii.
„Am auzit de acest proiect de la o colegă din cancelarie care, la rândul ei, a aplicat și câștigat. Noi aveam mare nevoie de aceste calculatoare deoarece laboratoarele noastre erau dotate cu echipamente din 2005-2007, multe nemaifiind funcționale”, spune Daniela Tudor, profesor de informatică în cadrul Școlii Gimnaziale Răscăieți, beneficiară a programului „Dăm Click pe România”, ediția din 2022.
Calculatoarele donate prin „Dăm Click pe România” fac parte din procesul de economie circulară al Ateliere Fără Frontiere, prin care asociația preia echipamentele IT uzate și alte deșeuri electrice și electronice (DEEE-uri) în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, cu scopul de a fi recondiționate de către angajații aflați în programul de inserție socioprofesională, cu scopul final de a fi donate către școlile din zone vulnerabile din țară.
Programul „Dăm Click pe România” are un impact benefic și asupra mediului înconjurător, nu doar asupra educației digitale. Prin pregătirea pentru reutilizare a unui total de 4.000 de echipamente IT pe an, se evită emiterea a 2.273.475 kg de CO2 în atmosferă, spun reprezentanții AFF.
Damien Thiery, Director General Ateliere Fără Frontiere, spune că „pentru sute de mii de elevi, școala reprezintă singura oportunitate de a utiliza echipamente IT pe care altfel nu și le-ar permite acasă. În 2024 vrem să donăm 4.000 de calculatoare către toate tipurile de structuri educaționale care lucrează cu astfel de elevi aflați în situații vulnerabile și să reducem astfel inechitatea educațională bazată pe situația materială din familie.”
În cei 16 de activitate, asociația și partenerii săi au donat peste 30.000 de calculatoare către mai bine de 3.000 de școli din România, ajungând astfel la peste 500.000 de elevi și profesori beneficiari și reușind să digitalizeze 10% din instituțiile de învățământ de la nivel național.
Comentezi?