Aisberguri de dimensiunea unor orașe pluteau pe lângă coasta Marii Britanii, în vremea în care calotele glaciare ce acopereau mare parte din Europa de Nord se retrăgeau rapid, cu aproximativ 18.000-20.000 de ani în urmă, conform New Scientist.

Aisberguri de dimensiunea unor state din SUA

James Kirkham și colegii săi de la British Antarctic Survey au descoperit urme de eroziune lăsate de aceste gigante aisberguri, păstrate până azi, în timp ce partea inferioară a aisbergurilor a lăsat urme pe fundul mării. Aceste forme lungi, asemănătoare unor piepteni, sunt îngropate sub nămol în Marea Nordului, dar sunt încă vizibile în datele seismice colectate pentru explorarea zăcămintelor de petrol și gaze.

În Antarctica, aisbergurile tabulare (adică plate ca o masă) precum uriașele recente A23a și A68a se compară ca suprafață cu unele state mici din SUA.

Faptul că asemenea aisberguri tabulare au existat cândva și în Marea Nordului indică faptul că marginile îndreptate spre mare ale calotei glaciare britanico-irlandeze aveau și ele platforme de gheață. Această descoperire poate oferi lecții valoroase pentru a înțelege posibilul declin viitor al Antarcticii, spune Kirkham.

Ce ne transmit urmele lăsate de aisbergurile antice

În Marea Nordului, urmele drepte lăsate de aisbergurile mari sunt suprascrise de canale ondulate, ceea ce produce o „schimbare de regim” în care aisbergurile uriașe sunt înlocuite de o multitudine de fragmente mici, pe măsură ce platformele de gheață se sfărâmă din cauza creșterii temperaturilor, explică Kirkham.

Datarea cu radiocarbon a sedimentelor arată că această tranziție s-a produs între 20.000 și 18.000 de ani în urmă, ceea ce pune sub semnul întrebării ideea că desprinderea unor mega-aisberguri precum A23a și A68a ar indica o prăbușire absolută a platformelor de gheață din Antarctica.

Emma MacKie de la Universitatea din Florida, a urmărit dimensiunile aisbergurilor tabulare folosind date satelitare începând cu anii 1970 și a constatat că tendința este, în esență, constantă.

„Cercetarea lui James susține concluziile mele: evenimentele mari de calving (desprindere de aisberguri; N.red.) nu sunt neapărat un semn de instabilitate sau un motiv de alarmă. Platformele de gheață se dezintegrează, de fapt, printr-o moarte lentă, printr-o mie de tăieturi. Ar trebui să ne îngrijoreze atunci când nu mai vedem evenimente mari de calving.”