ESG Today scrie că anunțul a fost făcut la conferința Aribus Summit 2025 și a venit la scurt timp după ce reprezentanții companiei au anunțat că procesul de dezvoltare se va concretiza mai târziu față de data anticipată 2035.
Hidrogenul, combustibilul viitorului pentru aviația sustenabilă
Bruno Fichefeux, Airbus Head of Future Programmes, a declarat că „hidrogenul stă în centrul eforturilor noastre de a decarboniza aviația. Deși ne-am ajustat termenele limită, dedicația noastră de a realiza primul zbor alimentat cu hidrogen rămâne în picioare. Așa cum am văzut în sectorul auto, aeronavele cu hidrogen au potențialul de a revoluționa transportul aerian pe termen lung.”
În trecut, Airbus a promis să lanseze o aeronavă comercială net-zero până în 2035, întrucât hidrogenul a fost identificat ca soluție optimă pentru operațiuni sustenabile în sectorul aerospațial.
Programul ZEROe al companiei a fost lansat în acest sens în 2020 pentru a explora fezabilitate implementării pilelor de combustie sau a hidrogenului cu combustie pe aeronavele Airbus. În final, pilele de combustie au fost desemnate ca fiind tehnologia preferată a inginerilor companiei, care ar urma să folosească motoare electrice pentru propulsie.
Viitorul avion electric cu hidrogen de la Airbus ar urma să folosească două motoare electrice cu o putere de 2 MW, iar hidrogenul lichid va fi combustibilul de bază pentru acest sistem de propulsie.
Sursă foto: Airbus


Comentezi?