26 Aprilie 2023UiPath Foundation lansează Caleidoscop: platformă, tablete și burse pentru 800 liceeni din comunități vulnerabile
UiPath Foundation, organizație non-guvernamentală care susține accesul la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile, anunță programul educațional Caleidoscop. Acesta este dedicat elevilor de liceu și are ca obiectiv să le ofere acestora o experiență educațională complexă prin intermediul unei platforme digitale educaționale special dezvoltată în cadrul programului.