Radiant este un startup fondat în 2020 în California care a proiectat un micro-reactor nuclear de 1 MW ce poate fi produs în masă și care reprezintă o alternativă sustenabilă și prietenoasă cu mediul la generatoarele pe motorină de mari dimensiuni. ESG Today scrie că printre principalele scenarii de utilizare ale acestui sistem se numără satele izolate, zonele militare sau posturile de urgență din zone greu accesibile.
Radiant, una dintre companiile americane ce va primi uraniu
Oficialii Radiant au făcut recent un anunț important în care spuneau că startupul este printre cele 5 companii selectate de guvernul american pentru a primi combustibili din uraniu, necesari pentru producția de energie nucleară.
Primul reactor produs de companie va fi testat în 2026, iar primele unități ar putea fi livrate către clienți în 2028. În viitor, fabricile startupului ar putea produce 50 de astfel de reactoare pe an, iar investiția totală obținută până în prezent este de 225 de milioane de dolari.
DCVC, StepStone, Giant Ventures și Hanwha Asset Management Venture Fund se numără printre investitorii care au participat la runda de 165 de milioane de dolari.
Sursă foto: Radiant
Any thoughts?