Am discutat cu Gerben Bondt, Captain and Type Rating Instructor în cadrul Wizz Air, pentru a afla mai multe despre cum piloții integrează reducerea emisiilor în training, păstrând în continuare punctele esențiale din orice zbor: siguranța și confortul pasagerilor.

Aviație ca industrie ce schimbă „altitudinea” către eficiență și reducerea emisiilor

De-a lungul timpului am acoperit tot mai mult partea ce ține de transformarea sectorului aerospațial și tranziția lui către o economie cu un impact cât mai mic asupra mediului înconjurător.

Am scris despre SAF, despre aeronave hibrid sau electrice și am realizat chiar și un interviu cu Airbus pentru a afla punctul de vedere al unuia dintre cei mai mari constructori de aeronave din lume. Le descoperi pe toate, dar și altele, aici.

Totuși, un lucru mi-am dorit să aflu: cum văd piloții transformarea asta și ce presupune pentru ei integrarea unor măsuri și practici de eficiență în zbor, fără a compromite calitățile cu care industria aviației este obișnuită.

Pe scurt, despre evoluția către net-zero a aviației:

  • implementarea combustibililor sustenabili pentru aeronave (SAF), măsură impusă de Uniunea Europeană și pe care unele companii deja o implementează. Wizz Air se numără printre companiile aeriene din lume care deja încorporează o cotă de SAF în toate zborurile sale și urmărește implementarea a 10% SAF până în 2030 pentru fiecare zbor.
  • dezvoltarea noilor sisteme de propulsie pentru aeronave, cu motorizări hibride sau complet electrice, dar și îmbunătățirea eficienței energetice pentru motoarele cu reacție din prezent
  • îmbunătățirea designului aeronavelor pentru a crește coeficientul aerodinamic și pentru a reduce rezistența la înaintare, dar și implementarea materialelor mai ușoare care să ofere aceeași rezistență structurală

Acestea sunt doar câteva dintre măsurile pe care producătorii și inginerii le iau în calcul pentru reducerea amprentei de carbon în producție, dar și în exploatarea aeronavelor care zboară în fiecare zi.

Raportat la faptul că în fiecare zi au loc peste 100.000 de zboruri pe întreg globul, chiar și o îmbunătățire aparent mică va avea un impact uriaș.

Ce înseamnă tranziția către aviația net-zero pentru piloți

Gerben Bondt, pilot în cadrul Wizz Air, ne-a povestit despre ce presupune integrarea practicilor de eficiență energetică la nivel de zbor. Tot el ne-a povestit și despre digitalizarea zborurilor și despre modul în care AI-ul deja ajută la eficientizarea operațiunilor pe aeroport, dar și despre impactul pe care inteligența artificială îl poate avea în timpul zborului.

Despre aceste subiecte poți citi în materialul nostru de pe start-up.ro. Înapoi la eficiență și reducerea emisiilor.

Pentru o companie aeriană low cost, cum este Wizz Air, eficiența face parte din practicile esențiale, așadar Gerben a fost obișnuit încă de la început cu optimizarea și planificarea fiecărui zbor.

„Low cost înseamnă că piloții încearcă să fie cât mai eficienți posibil. Eficiența înseamnă, printre altele, să nu cari foarte mult combustibil în plus doar de dragul de a-l avea. Practici, iei o decizie conștientă în baza misiunii pe care o ai în ziua respectivă.”

FlyGuide este una dintre aplicațiile pe care piloții Wizz Air le folosesc pentru monitorizarea aeronavelor, inclusiv pentru monitorizarea intervalelor de mentenanță, dar și pentru a vedea dacă un avion a fost spălat recent și ce efect ar putea avea acest lucru asupra consumului de carburant. Tot aplicația respectivă notifică piloții atunci când un eleron devine ușor slăbit și începe să creeze rezistență la înaintare inutilă.

Fiecare zbor este diferit și vine cu propriile oportunități de eficiență

Toate aceste mici lucruri se adună și pot duce la economii importante de carburant și la o eficiență operațională mai bună, ceea ce duce la costuri mai mici de exploatare.

Dincolo de asta, ține de fiecare pilot să analizeze fiecare zbor, în funcție de vreme, curenți, greutate și alți parametri care diferă de la o cursă la alta, pentru a găsi culoarul de zbor ideal pentru a zbura cât mai eficient.

„Deci, ca pilot, poți analiza traseul și să observi că, deși zbori la 10.600 de metri, poți urca la 11.200 de metri pentru a avea o eficiență mai bună. În cazul ăsta, ține de tine să vorbești cu turnul de control și să ceri permisiunea de a urca la altitudinea respectivă și dacă este disponibil, poți trece pe culoarul respectiv pentru a economisi câteva zeci de kilograme de carburant, de exemplu”, precizează căpitanul Wizz Air.

Piloților companiei nu li se impune să țină cont în permanență de mijloacele de economisire a carburantului, pentru că prioritare sunt siguranța și confortul pasagerilor.

„Siguranța este întotdeauna prioritară. Asta este regula de bază. Nu există o zi în care să compromitem siguranța pentru eficiență. Ăsta este mesajul principal pe care îl transmite și managementul de fiecare dată. Dacă este nevoie de combustibil în plus sau de orice altceva pentru siguranță, ne folosim de lucrul acela”, mai adaugă el.

Aceste măsuri, împreună cu eforturile pe care inginerii și producătorii de aeronave le depun pentru a construi avioane mai eficiente din punct de vedere operațional, ne ajută să zburăm mai eficient și să facem tranziția către o industrie a aviației cu impact redus asupra mediului.