Campania de curățare, inițiată în parteneriat cu Administrația Națională Apele Române și dezvoltată cu suportul organizației non-guvernamentale CSR Nest, s-a desfășurat etapizat și a vizat, în faza pilot a proiectului, râurile Ialomița și Dâmbovița, pe care au fost instalate, în primăvara acestui an, două dispozitive inovatoare de colectare.

Cunoscute sub denumirea de Litter Trap, aceste dispozitive sunt, de fapt, niște sisteme plutitoare, capabile să capteze gunoiul de la suprafața apei până la adâncimea de un metru sub apă.

Prietenoase cu mediul înconjurător, dispozitivele de tip Litter Trap sunt la rândul lor construite din plastic colectat de pe ape și reciclat ulterior.

Cea de-a doua etapă a inițiativei i-a implicat și pe consumatori, printr-o campanie de votare a râurilor care au cea mai mare nevoie de intervenții concrete în acest sens.

În noiembrie s-a finalizat faza a doua a campaniei, odată cu instalarea unor dispozitive Log Boom pe râurile Argeș, Jiu și Mureș, râurile alese de consumatori în campania de votare.

Sistemul de curățare de tip Log Boom reprezintă o soluție simplificată și adaptată la specificul geografic și hidrologic (debit, lățime, adâncime, rezistența malurilor etc.) al acestor râuri, astfel încât dispozitivele să funcționeze în condiții optime și la capacitate maximă.

Sistemul de colectare este format dintr-o barieră montată la suprafața apei, stabilă și rezistentă, compusă din două brațe plutitoare construite din material HDPE, care opresc deșeurile din a-și continua drumul mai departe pe râu.

„Campania de curățare a râurilor și inițiativa Apa care are grijă de Ape ne-au adus cu un pas mai aproape de un mediu înconjurător mai curat. Lupta pentru natură este însă o muncă de echipă, de aceea sperăm să inspirăm cât mai mulți oameni să ni se alăture și să participe la această schimbare în bine, să colecteze separat, să recicleze și să adopte un comportament responsabil față de ce ne înconjoară”, a comunicat Iuliana Nedelcu, Marketing Director Coca-Cola România.

Lansarea, în primăvara 2020, a ambalajului realizat din 100% PET reciclat, a însemnat pentru Dorna reducerea cantității de PET nou folosită cu aproximativ 5000 de tone, odată cu trecerea portofoliului Dorna la ambalaje din rPET.

Ambalajul de tip rPET păstrează aceleași standarde de calitate și siguranță ale ambalajelor Dorna și nu influențează în niciun fel conținutul de apă din interior, aceasta păstrându-și intacte proprietățile și puritatea.

Pe lângă reducerea cantității de PET puse pe piață, sticlele realizate din rPET prezintă și alte beneficii pentru mediu, unul dintre acestea fiind reducerea energiei utilizate. Pentru a crea o sticlă din conținut reciclat, este nevoie de 75% mai puțină energie decât pentru crearea unei sticle din material virgin. În plus, fiecare tonă de rPET produsă salvează 1,5 tone de CO2, reducând astfel amprenta de carbon în procesul de producție.

Potrivit lui Sergiu Sebeși, Președintele Asociației CSR Nest, „prin acest proiect, Asociația CSR Nest închide cercul intervențiilor pentru un mediu mai curat, acoperind, pe lângă componentele de colectare separată a deșeurilor, de creștere a suprafețelor împădurite și de dezvoltare urbană sustenabilă și componenta de păstrare a apelor mai curate.”

Asociația CSR Nest este o organizaţie românească non-profit înfiinţată în anul 2010. Misiunea Asociaţiei este aceea de a oferi soluţii şi servicii atât sectorului neguvernamental cât şi celui corporatist prin promovarea responsabilităţii sociale în rândul societăţii civile şi al companiilor. De asemenea, asociaţia îşi mai propune să contribuie la progresul social şi cultural, educaţional şi turistic al României precum si la promovarea unui comportament responsabil fata de mediu.

„Administrația Națională Apele Române, în calitate de autoritate publică care gestionează apele din domeniul public al statului, s-a implicat constant atât prin montarea unor sisteme de colectare a PETurilor, cât și prin acțiuni de igienizare. De aceea, am spus DA inițiativei brandului de apă minerală naturală Dorna și Asociației CSR Nest în lupta împotriva poluării cu plastic a apelor”, a declarat Sorin Lucaci, Director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Toate cele cinci sisteme de curățare funcționează și colectează deșeurile plutitoare de pe râurile pe care au fost instalate.

Fie că vorbim de capcanele plutitoare de tip Litter Trap sau de sistemele din material plutitor HDPE de tip Log Boom, niciunul din aceste dispozitive nu afectează flora și fauna sălbatică.

Deșeurile acumulate de fiecare dispozitiv vor fi, ulterior, trimise la stația de sortare și apoi redirecționate către fabricile de reciclare pentru a fi transformate în materiale noi.

Fiind un brand din portofoliul Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România, Dorna își propune ca, până în 2030, să recupereze o cantitate de ambalaje egală cu cea pe care o pune pe piaţă. Mai exact, pentru fiecare sticlă sau doză vândută, Sistemul Coca-Cola își propune să ajute la colectarea și reciclarea unei cantități identice.