Raportul a fost dar publicității de EcoG, companie specializată în software pentru stații de încărcare DC. Analiza arată că problemele de fiabilitate înlocuiesc treptat „range anxiety” (n.r. – teama de autonomie redusă) ca principal obstacol în calea adopției mobilității electrice. „Încă una din zece încercări de încărcare eșuează”, a declarat echipa din München. Studiul a inclus 20 de teste, de la inițializarea încărcării și comunicarea cu utilizatorul, până la recuperarea din erori.
Cum se compară mașinile electrice la încărcare
Dintre cele zece platforme analizate – BMW UKL2, Ford GE1, Geely SEA, Hyundai E-GMP, Lucid Air, Mercedes MFA2, SAIC LWB, Stellantis CMP, Tesla Model 3/Y și VW MEB – doar una a trecut de pragul de 76% fiabilitate. Raportul notează că, deși există îmbunătățiri față de 2023, persistă „deficiențe fundamentale” care pot bloca procesele de încărcare.
Un progres important a fost observat la stabilitatea semnalelor de control, scrie Electrive: în 2023 două modele prezentau semnale periculos de slabe, dar în 2025 nu s-au mai identificat astfel de cazuri. Totuși, diferențele între cea mai bună și cea mai slabă implementare depășesc 20 dB.
Autorizarea încărcării, un impediment important
Una dintre principalele cauze ale eșecurilor rămâne „authorization timeout” – procesul de autorizare dintre mașină și stația de încărcare expiră înainte de a începe efectiv încărcarea. Patru din zece platforme impun un timp foarte strict, de doar 60 de secunde. În plus, protocolul utilizat poate influența aceste limite, ceea ce creează confuzie pentru șoferi.
Raportul atrage atenția și asupra bateriei de 12V, esențială pentru sistemele de control și siguranță. Trei platforme testate repetă infinit încercările de reinițiere a procesului de încărcare, ceea ce epuizează bateria și poate bloca complet mașina la stație.
EcoG notează progrese la securitatea comunicațiilor: șapte din zece platforme folosesc acum TLS (Transport Layer Security). Toate mașinile testate împiedică pornirea vehiculului cât timp este conectat la stație, însă doar cinci verifică independent tensiunea furnizată de încărcător, iar doar două utilizează coduri standardizate pentru erori.
Experiența utilizatorului rămâne inegală: trei platforme nu permit oprirea încărcării direct din mașină, iar două nu suportă protocoale cheie precum ISO 15118-2, limitând interoperabilitatea.
„Industria face progrese, dar valoarea maximă a CRI de 76% arată cât de necesare sunt îmbunătățirile pentru o experiență de încărcare fiabilă și prietenoasă pentru utilizator”, au concluzionat analiștii EcoG.
Any thoughts?