Teste în condiții reale de caniculă pentru camioanele cu hidrogen

După ce iarna trecută vehiculele au fost testate la temperaturi negative, Daimler a dus patru prototipuri GenH2 în cantonul Valais, potrivit Electrive. În câteva săptămâni, acestea au urcat un total de 146.000 m altitudine, fiind evaluate motoarele electrice, managementul termic și integrarea dintre pila de combustie, bateria tampon și sistemul de stocare a hidrogenului.

Un alt punct esențial a fost verificarea Predictive Powertrain Control (PPC), care folosește geodate pentru a adapta puterea înainte de urcări și a optimiza consumul. „Rezultatele au demonstrat fiabilitatea sistemului de propulsie și stabilitatea performanței”, a declarat Daimler Truck.

100 de vehicule vor fi produse din 2026

Înainte de lansarea la scară largă, camionul cu hidrogen va trece prin teste cu clienți selectați pentru a valida utilizarea zilnică. Din 2026, 100 de vehicule vor fi produse și folosite în logistică. Totuși, Daimler estimează că adoptarea pe scară largă a pilelor de combustie în transportul de marfă va fi posibilă abia începând cu anii 2030.

Între timp, compania continuă să dezvolte și soluții electrice cu baterii, precum eActros 600, deja prezent în peste 15 țări.

Sursă foto: Daimler Truck