ARCA este o afacere de familie care s-a conturat în ultimii 13 ani și care acoperă mai multe domenii de activitate, printre care o unitate de cazare, un restaurant cu specific pescăresc, dar și o fabrică de procesare a alimentelor pe bază de pește. Acest ecosistem, ne-au povestit reprezentanții companiei, s-a conturat în timp, dar ca brand, ARCA a fost înființată în 2022.

„Astăzi, ARCA se întinde pe 134 de hectare în comuna Blăgești, județul Bacău și este un ecosistem integrat care include: un complex turistic cu 13 unități de cazare, un restaurant cu specific pescăresc, un restaurant pentru evenimente, facilități pentru sport și agrement, piscicultură, legumicultură și o fabrică de procesare a peștelui, legumelor și a cărnii, unde producem specialități sub marca ARCA și, începând din aprilie, Antila”, spune Adelina Rusu, cofondatoare și Strategic Leader, ARCA.

O afacere multidisciplinară pornită de la piscicultură

Piscicultura a reprezentat baza activității la ARCA până în 2022, iar de aici au început sa se dezvolte și celelalte domenii de activitate. Pentru că spuneam că producția de alimente pe bază de pește reprezintă un pilon esențial al ecosistemului, echipa ARCA a trebuit să gestioneze cât mai bine lanțul valoric.

„În prezent, producția ARCA se bazează pe un model integrat, în care controlăm cât mai multe verigi esențiale, de la materia primă până la procesare, pentru a asigura calitate, trasabilitate și consistență”, mai spune Adelina.

Dată fiind activitatea variată a companiei, dar și fluctuația prețurilor pe piața energetică, reducerea consumului de energie și a costurilor cu energia au devenit o prioritate, astfel că echipa ARCA a început să caute soluții pentru a-și asigura o producție energetică mai avantajoasă pe termen lung, care să ajute și în cazul unei pene de curent.

„Apoi un alt motiv, deloc de neglijat, a fost dat de fluctuațiile de energie. Am avut și 20 de opriri pe lună, de la o oră până la 5 ore, și a fost nevoie să funcționăm pe generatoare pe motorină. Misiunea a început concret în 2020, într-un parcurs construit etapizat, pe măsură ce proiectul a crescut și nevoile au devenit tot mai clare.”

Un sistem energetic cu mai multe surse

ARCA a implementat la Bacău un sistem energetic foarte interesant, care integrează mai multe surse de producție, fiecare potrivită pentru o anumită perioadă din zi. Astfel, compania a început prin implementarea unui sistem de cogenerare de 270 kW care asigură producția de energie electrică și termică, necesară încălzirii serelor, după care a completat producția cu un parc fotovoltaic de 400 kW. Mai apoi a instalat și cele 3 turbine eoliene, fiecare cu o capacitate de 330 kW, iar în prezent, toate aceste sisteme conlucrează și furnizează energie pentru desfășurarea activității, dar și pentru sistemul de stocare energetică de 2.600 kWh.

„Pentru noi, alegerea nu a fost între două tehnologii aflate în competiție, ci despre construirea unei capacități de producție energetice adaptate concret ritmului nostru operațional. Am gândit sistemul astfel: când este soare, produc panourile fotovoltaice, iar noaptea sau când bate vântul produc eolienele. Când nu avem nici soare, nici vânt, consumul este acoperit din baterii. Când nivelul bateriilor scade la 30%, pornește automat grupul de cogenerare pentru a asigura necesarul de energie. Toate sistemele sunt integrate și gestionate printr-o platformă SCADA (n. red. sisteme hardware și software care analizează permanent consumul și producția energetică”, explică pentru Green Start-Up Adelina Rusu.

Mentenanța pentru sistemele de energie regenerabilă este asigurată de echipele care au efectuat instalarea lor, iar pentru mentenanța sistemelor interne, ARCA are propria echipă care se ocupă de întreținere.

Cât de dificil este să implementezi un sistem cu eoliene în România

Pentru a implementa proiectul cu centrale eoliene, ARCA a avut nevoie de aproape 2 ani și jumătate pentru a obține aprobările necesare, în special cele de mediu. Ce face ca acest proces să fie unul atât de îndelungat pentru o astfel de instalație?

„Procesul a fost îndelungat pentru că proiectele eoliene presupun, în mod firesc, un parcurs de avizare mai complex, cu mai multe etape și perioade de monitorizare cerute în special din perspectiva impactului asupra mediului. În cazul nostru, a fost nevoie de timp pentru a parcurge corect toate aceste etape. Cel mai probabil, un proiect bazat exclusiv pe panouri solare ar fi avut un traseu mai rapid, însă și acolo durata depinde de amplasament și de condițiile concrete de autorizare”, precizează Adelina.

În ce privește costurile, pentru fiecare kW de capacitate eoliană, ARCA a plătit aproximativ 1.200 de euro, așadar, aproximativ 400.000 de euro per turbină. Pentru panourile fotovoltaice, costurile per kW de capacitate au fost circa 1.000 de euro la momentul în care ARCA a realizat investiția, însă acum, costurile ar fi fost mai mici cu aproximativ 40%.

Ce trebuie să știe antreprenorii care vor să adopte energia regenerabilă

Costurile de implementare și birocrația greoaie de la noi din țară pot reprezenta o adevărată provocare pentru afacerile care vor să facă trecerea la sursele regenerabile, cum ar fi panourile fotovoltaice sau centralele eoliene.

Totuși, antreprenorii pot face o evaluare simplă pentru a-și da seama dacă merită într-adevăr să facă pasul spre o astfel de investiție, crede Adelina.

„Sfatul nostru ar fi să nu pornească de la tehnologie, ci de la nevoia concretă a businessului: cât consumă, când consumă, câtă continuitate are nevoie și ce grad de autonomie își dorește. Abia apoi trebuie evaluate resursa locală, dimensionarea sistemului, soluțiile de stocare și perioada realistă de amortizare.”

Fotovoltaicul rămâne prima opțiune pentru multe companii, pentru că este mai ușor de instalat, mai familiar și mai accesibil ca implementare, crede ea. În schimb, energia eoliană ar putea deveni relevantă mai ales acolo unde profilul de consum cere continuitate și unde condițiile locale permit acest lucru.

Pentru 2026, ARCA are planuri pe două direcții de dezvoltare extinderea capacității de producție în fabrica de procesare și începerea construcției hotelului, ca etapă importantă în dezvoltarea componentei de ospitalitate.

„În zona de producție, ne propunem să continuăm eficientizarea fluxurilor pentru reducerea risipei, valorificarea cât mai completă a materiei prime, acolo unde este posibil, optimizarea consumului de energie și adoptarea unor soluții de ambalare. Și în sere vom continua să aplicăm practici de legumicultură responsabilă, prin optimizarea consumului de energie și apă. Aici deja avem implementate o serie de măsuri care urmăresc echilibrul biologic, precum polenizarea naturală cu ajutorul bondarilor”, precizează cofondatoarea companiei.