A doua cea mai mare rezervă de metale rare din lume, descoperită în Turcia

Oficialii turci au anunțat recent descoperirea unor rezerve importante de elemente rare care ar putea fi la fel de mari ca cele ale Chinei, care deține cele mai mari depozite de astfel de materiale. Experții susțin că depozitele ar putea fi suficient de mari încât să satisfacă cererea de elemente rare timp de mai multe decenii.

Potrivit The Drive, Turcia a descoperit depozitul de aproape 700 de milioane de tone de elemente rare în Beylikova, Eskişehir.

Rezerva ar putea include 10 din cele 17 metale rare, printre care se numără ceriul, scandiul și Europiul, iar întrucât aceasta se află aproape de suprafață, extragerea se poate face destul de ușor.

Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale Fatih Dönmez a declarat că fabricile care vor extrage și procesa materialele vor fi construite la finalul anului, după finalizarea cercetărilor.

Oficialii țării speră să poată procesa până la 570.000 de tone de materiale pe an, adică aproape de două ori mai mult decât cererea estimată pentru 2030, anume 315.000 de tone.

În prezent, nu este cunoscut ce metale rare se află în depozit, însă este aproape sigur că unele dintre ele vor fi folosite în industria auto pentru mașinile electrice.



Citeste si