UiPath Foundation, organizație non-guvernamentală care susține accesul la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile, anunță rezultatele obținute prin intermediul programelor implementate în 2021.

Fundația derulează trei programe principale - Future Acceleration Program, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, Early Education Program, care se concentrează asupra educației timpurii, și Nurture Teachers’ Potential, al cărui scop este susținerea profesorilor care predau în comunități defavorizate.

”În 2021 am căutat să învățăm din experiența anilor anteriori și să ne adaptăm intervenția la realitățile generate de pandemie în comunitățile în care accesul la educație este precum o cursă cu obstacole. În ciuda contextului pandemic și a restricțiilor în vigoare, toate programele noastre au continuat, valorificând mediul digital ca o oportunitate de acces la educație de calitate pentru copiii vulnerabili din 6 zone ale României (București - cartierul Ferentari, Cluj-Napoca, județele Vaslui, Galați, Botoșani și Olt). Ne-am extins intervențiile și am inclus noi beneficiari în programe, alături de parteneri vechi și noi, împreună cu care putem face mai bine și mai mult pentru copiii care se confruntă cu sărăcia și al căror procent este estimat în prezent la aproape 50% din întreaga populație sub 18 ani din România. Incluziunea digitală a devenit o prioritate organizațională și am construit contexte de dezvoltare a competențelor digitale pentru toți copiii, indiferent de mediul social din care provin”, menționează Raluca Negulescu-Balaci, Directoarea Executivă a UiPath Foundation.

Întregul raport al UiPath Foundation pentru anul 2021 poate fi consultat aici.

Prin programul Future Acceleration Program, copiii cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani din comunitățile vulnerabile din România și India beneficiază de un pachet integrat de sprijin, pentru a reduce riscul de abandon școlar și pentru a stimula potențialul pe termen lung al copiilor.

În 2021, în România, UiPath Foundation a desfășurat acest program alături de Policy Center for Roma and Minorities, Fundația Inimă de Copil, Asociația Bună ziua, Copii din România și Fundația Pro Patrimonio. În India, programul este dezvoltat alături de organizația Dream a Dream.

Până la final de 2021, UiPath Foundation a sprijinit 349 copii din 6 comunități, aceștia participând la 16.775 ore de meditații online și 3.065 ore de educație non-formală. De asemenea, fundația a oferit peste 12 tone de rechizite, alimente, produse sanitare și haine, iar copiii din programe au beneficiat și de peste 300 de consultații oftalmologice, stomatologice și de nutriție.

UiPath Foundation, alături de partenerul său strategic, Asociația OvidiuRO, asigură acces la educație timpurie de calitate preșcolarilor din comunitățile vulnerabile în care intervine, prin programul Early Education Forward, pentru a preveni decalajul educațional pe care copiii din medii vulnerabile riscă să-l aibă. De asemenea, cadrele didactice din aceste comunități beneficiază de oportunități de formare și sprijin, în timp ce spațiile școlare sunt dotate cu resurse educaționale de calitate.

În cadrul programului, pe parcursul anului 2021, peste 13.000 de copii din județele Botoșani, Galați și Vaslui au primit cărți și 85 de grădinițe din aceste județe au primit 85 de GrădiBiblioteci, iar peste 1.000 de profesori au participat la sesiuni de pregătire online. De asemenea, pe perioada verii, cei mici au participat la 30 de ateliere de vară „Șotron”, pentru a rămâne conectați la învățare chiar și în vacanță.

Parteneriatul strategic al UiPath Foundation cu Teach for Romania a continuat și în 2021, prin programul Nurture Teachers’ Potential, care susține profesorii care predau în comunități vulnerabile. În cadrul acestui parteneriat, fundația susține profesori înscriși în programul Teach for Romania și, în plus, acești profesori beneficiază de microgranturi pentru implementarea unor proiecte relevante și de impact în comunitățile în care predau.

O altă componentă a acestui parteneriat este „Teaching as Leadership”, proiect prin care profesori din București, Galați, Vaslui, Botoșani și Cluj primesc sprijin prin sesiuni de pregătire. În 2021, 46 de profesori au absolvit programul. De asemenea, tot în 2021, cele două organizații au lansat EDU START, primul instrument de testare a abilităților socio-emoționale la elevi în context școlar, instrument gratuit pentru toți profesorii din România de la ciclul primar la gimnazial.

UiPath Foundation - alte acțiuni

În 2021, UiPath Foundation a participat la dezvoltarea primului instrument de evaluare standardizată a literației digitale în cadrul parteneriatului inițiat cu Brio, platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale, avizată de Ministerul Educației și Cercetării.

De asemenea, fundația a fost implicată și în mitigarea crizei sanitare cauzate de pandemia de COVID-19. Contribuția totală a UiPath Foundation, UiPath și a comunității globale a angajaților UiPath a fost de peste 1.2 milioane de dolari - sumă care a acoperit necesarul de oxigen pentru aproximativ 250.000 de ore. Două avioane încărcate cu cilindri cu oxigen au fost trimise în India pentru persoanele grav afectate de COVID-19.

Fundația a continuat și în 2021 programele de mentorat din România și India, acestea având scopul de a-i inspira pe copii și de a le oferi ocazia de interacțiune cu persoane care le pot deveni modele în viață, precum și dezvoltarea abilităților non-cognitive. Astfel, 44 de mentori i-au sprijinit pe copiii din România să-și înțeleagă și atingă potențialul; în India, programul de mentorat s-a desfășurat cu sprijinul organizației Dream a Dream, până în iunie 2021, și a implicat 15 mentori.

Întregul raport al UiPath Foundation pentru anul 2021 poate fi consultat aici.