Câteva dintre subiectele discutate și sprijinite de o bună parte din liderii planetei de la summit-ul COP28 al ONU au fost triplarea capacității de energie regenerabilă a planetei, reducerea emisiilor și Angajamentul pentru Răcire Globală. Însă fără muncitori calificați pentru aceste domenii, ele ar putea deveni vis, mai degrabă decât realitate.

Allen Blue, cofondatorul LinkedIn a declarat pentru Euronews.green că nu avem foarte mult timp la dispoziție pentru a suplini lipsa de forță de muncă în domeniile sustenabile. „Partea interesantă legată de skill-urile verzi este că ele sunt mai larg distribuite decât ne putem imagina”, spune el.

Tot el este de părere că nu vor conta doar locurile de muncă născute din companiile axate pe sustenabilitate, ci și cele deja existente, peste jumătate din ele, care vor include în viitor cel puțin un skill „verde”. De asemenea, oficialii LinkedIn spun că locurile de muncă în sustenabilitate au parte de o atenție sporită din partea companiilor din lumea întreagă, cu 25% mai mult decât alte industrii.

Printre acestea se numără producția de mașini electrice, experți în dezvoltarea bateriilor și tehnologii verzi în general.

„Însă problema este că numărul persoanelor care dețin astfel de abilități este mic, unul din opt în general și unul din nouă, în Europa”, continuă reprezentantul, avertizând că doar creșterile minore în fiecare an nu vor fi suficiente pentru a putea ține pasul cu cererea.

„Am văzut asta și în tehnologie, a fost nevoie de 15 ani pentru a suplini lipsa de ingineri și nici nu sunt sigur că am reușit lucrul acesta încă. Mai mult, nu cred că avem 15 ani la dispoziție, de data asta”, adaugă Blue.

Există trei mari jucători în acest sector, din punctul său de vedere, care vor putea pregăti forța de muncă de care sustenabilitatea are nevoie. Primele sunt companiile sau angajatorii care pregătesc scena pentru domenii precum energie verde sau captarea carbonului, care cresc rapid. Astfel, companiile care instalează panouri solare, centrale eoliene sau sisteme de captare a carbonului vor avea rolul de a pregăti oamenii.

Și investitorii vor avea un rol important în această tranziție, pentru că ei trebuie să asigure sprijinul financiar companiilor care vor putea face profit din proiectele „verzi”.

„Atunci când aceștia văd proiecte verzi, ei văd și un posibil risc. Unul dintre riscurile cele mai mari este lipsa forței de muncă bine pregătită care să se ocupe de acele proiecte”, explică Blue.

Al treilea mare jucător îl reprezintă guvernanța fiecărei țări. Blue susține că Germania, Elveția și Austria sunt adesea văzute ca fiind cele mai bine pregătite țări în ce privește calificarea muncitorilor din domeniile sustenabile. Însă tot el recunoaște că nu toate statele pot adopta aceleași măsuri și abordări precum aceste state și că, în anumite situații, este nevoie de alte metode în pregătirea angajaților.

Oficialii LinkedIn susțin că în prezent, aproximativ 90% dintre femei nu au o abilitate pregătită pentru locurile de muncă sustenabile, în vreme ce 16% dintre bărbați au cel puțin o pregătire în domeniile „verzi”, iar în ce privește pozițiile de conducere, există și acolo o discrepanță de gen. Astfel, guvernele trebuie să se asigure că această discrepanță va dispărea, în viitor.

„Există multe angajamente din partea companiilor pe partea de ESG (mediu, social, guvernanță), care vor să se asigure că există egalitate la modul general”, adaugă cofondatorul LinkedIn.