Angajamentul MINI pentru sustenabilitate
Am fost foarte plăcut surprins să aflu că MINI (și compania mamă BMW) pun foarte mare accent pe sustenabilitate atunci când proiectează și produc modelele actuale, iar fiecare mașină este gândită să aibă un impact cât mai mic asupra mediului de la fabrică și până când ajunge să fie reciclată.
„La MINI, ne angajăm să creăm un echilibru care să îmbrățișeze performanța MINI și designul emblematic, cu acreditări de mediu solide”, scriu reprezentații chiar pe pagina de prezentare a lui Aceman, dar care se regăsește și la modelele Countryman sau Hatch.
Astfel, MINI folosește pe mașinile sale, inclusiv pe Aceman, materiale prietenoase cu mediul și cu animalele, fără piele, cu o proporție de materie primă reciclată. De exemplu, tricotul 2D care se regăsește pe spița de jos a volanului și în spatele acestuia, pe bord, este realizată din fibre de poliester reciclate în proporție de peste 90%, iar același lucru este valabil și pentru panourile portierelor și alte suprafețe.

Totodată, jantele modelelor MINI sunt și ele produse cu până la 30% aluminiu reciclat. Iar pentru producția noilor jante, compania folosește energie 100% regenerabilă, astfel că și consumul de energie scade cu aproximativ 90% față de prelucrarea aluminiului virgin.
„Producția secundară de aluminiu este asociată cu 95% mai puține emisii cu efect de seră”, mai spun oficialii companiei.
Scaunele, care sunt comode și oferă mult sprijin lateral, sunt și ele realizate din înlocuitori pentru piele în proporție de 100%, dar care se simt de calitate. Spuneam de panoul de bord și cotierele din portiere că și ele sunt sustenabile, asta mulțumită unui proces inovator realizat de inginerii MINI și BMW.
„În urma unui proces inovator care transformă peste 90% din fibrele de poliester reciclate într-o țesătură plată 2D, folosim apoi acest material textil pentru părțile tricotate ale panoului de bord și panourile portierelor. Procesul folosește cu aproximativ 98% mai puțină apă decât bumbacul și reduce emisiile de CO2 cu aproximativ 80% în comparație cu prelucrarea convențională a poliesterului”, adaugă MINI.
De asemenea, potrivit raportului Vehicle Footprint, care este realizat pentru toate modelele noi MINI și BMW, utilizarea aluminului din surse verzi și reciclate asigură o reducere a emisiilor de CO2e ce variază în funcție de model (în cazul Aceman ea este de 2,4 tone) pentru o amprentă totală a emisiilor de 14,2 tone în procesul de producție.
MINI Aceman, model exclusiv electric agil și sprinten
MINI Aceman este singurul model de la producătorul britanic ce vine cu motorizări exclusiv electrice. Există trei variante de putere, 184 de cai putere pe modelul E, 218 pe versiunea SE sau 258 de cai putere pe modelul JCW (John Cooper Works), care mai vine și cu altele pe lângă ca să îți ofere sportivitate și stabilitate și mai bună. Eu am avut varianta de bază cu 184 de cai la teste.
Eu nu am mai mers până acum cu MINI, dar auzisem că sunt mașini orientate mai degrabă către sportivitate, decât către confort. Deci, Aceman nu este cea mai confortabilă, nici chiar pe denivelări mai mici, din cauza suspensiei mai rigide sau a distanței mici dintre axe (adică roțile din față și cele din spate). Chiar și ocazionalele guri de canalizare se simt mai tare decât în alte mașini, iar când treci peste liniile de tramvai, ar trebui să reduci viteza ca să nu te zgâlțâie prea tare.
De asemenea, vei simți limitatoarele de viteză de pe străzile lăturalnice și cei din spate cu atât mai mult, pentru că am simțit că mașina țopăia mai mult cu roțile din spate.

Reversul este că MINI Aceman este o mașină foarte stabilă pe viraje și te îndeamnă să mergi ceva mai sprinten și să te joci, în limita legii și a bunului simț, desigur. Cu siguranță mașina asta se simte cel mai în elementul ei pe serpentine sau pe drumuri cu multe viraje în general, iar versiunile de motorizare îți oferă destulă putere pentru orice scenariu, indiferent pe care dintre cele trei o alegi.
Aceman este poate prima mașină de până acum cu care nu am simțit nici un pic de ruliu în viraje, nici la viteze mai mari și stă foarte bine plantată pe drum și chiar și cu 184 de cai putere se simte foarte agilă, chiar dacă are peste 1,7 tone. Am depășit fără probleme pe autostradă și chiar și în modul Core răspunde excelent la pedală, dar în Go-Kart, devine și mai dinamică.
În primul rând, mașina amplifică sunetul din boxe, ceea ce poate pe unii i-ar putea deranja, direcția și suspensia se întăresc, iar răspunsul accelerației este și mai bun. Frâna de motor se amplifică și ea, pentru a simula cum se comporta un kart, dar nu este un mod pe care să vrei să îl folosești decât pe serpentine sau drumuri virajate, unde calitatea asfaltului este mai bună.
Apropo de mers pe autostradă, MINI Aceman trage foarte bine și la viteze mai mari, dar antifonarea este mai slabă decât aș fi crezut după 130 km/h, deci va trebui să ridici puțin vocea ca să te auzi.
Fiind un model din clasa supermini, Aceman este ideal pentru condusul în oraș, unde dimensiunile îl ajută și unde eficiența va fi printre cele mai bune, pentru că e o mașină care suferă la autonomie la drum lung și viteze mai mari.
Autonomie reală mediocră pe MINI Aceman
Ajungem aici la partea care mi-a plăcut cel mai puțin la această mașină, anume autonomia. Versiunea de 184 de cai putere vine cu o baterie de 38.5 kWh, iar celelalte, cu una de 49.2 kWh. MINI promite undeva la 300 de kilometri pe modelul de bază, respectiv 400 pe versiunea cu baterie mai mare. Totuși, mașina este printre cele mai grele din categoria asta, motorul este puternic, dar o mai salvează coeficientul de aerodinamică de 0.27, care este bun spre foarte bun pentru clasa asta.
Chiar și așa, eu am plecat cu ea 95% de acasă după ce am încărcat-o, iar autonomia estimată a fost de 206 km. După ce am mers cam 100 de kilometri pe același traseu care de obicei, m-am întors cu 126 km rămași, respectiv 53% din baterie rămasă și nu am condus mai agresiv sau cu accelerații mai sprintene decât în mod normal.
Pe modul Green mai economisești ceva, pentru că nici puterea nu mai este aceeași, dar pe celelalte mașini electrice nu aș fi avut nevoie să îl folosesc, pentru că autonomia era apropiată de cea recomandată. Nici temperaturile nu au fost prea scăzute, undeva la 10-15 grade Celsius și soare, deci condiții similare cu Test Drive-ul pe care l-am făcut cu Dacia Spring, care chiar a respectat cei aproximativ 200 de kilometri de autonomie promiși.
Nici încărcarea nu este dintre cele mai rapide pe MINI Aceman. Eu am conectat mașina mea de teste la o stație DC de 150kW și am reușit să o alimentez de la 46% la 95% într-o oră și 13 minute, viteza maximă fiind de 36kW, care a scăzut după ce bateria a trecute de 80%. MINI promite până la 75kW încărcare pe Aceman E cu bateria de 38.5 kWh, respectiv 95kW pe versiunea SE, cu baterie mai mare.

Pentru oraș, modelul cu bateria mică este suficient și îl poți conduce mai mult în modul Green ca să economisești energie, dar dacă te gândești să faci drumuri lungi sau să ieși la distracție cu mașina, eu recomand clar versiunea de 49.2 kWh, dar și prețul crește cu vreo 4.000 de euro.
Poate cu actualizări de software se mai poate optimiza consumul de energie, iar mașina mea a avut câteva actualizări în așteptare, dar pe care nu le-am făcut, pentru că nu știam cât va dura procesul și nici dacă ar fi fost nevoie de mai mult input decât apăsarea unui buton.
Materiale reciclate care nu compromit calitatea și confort
Chiar dacă folosește materiale reciclate la interior și la exterior, MINI Aceman se simte în continuare ca un model premium, iar finisajele sunt așa cum te-ai aștepta. MINI a ales să pună mult material textil acolo unde a fost posibil și asta ajută, pentru că oferă senzația de calitate, este plăcut la atingere și destul de ușor de întreținut.
Plasticul puțin care este la interior are un finisaj plăcut, nu este nici mat complet, dar nici lucios, care se zgârie mai repede, este o combinație între cele două. Foarte important, materialele se așază bine și nu produc zgomote nedorite în mers sau când treci peste vreo denivelare.
Scaunele sunt și ele foarte comode și oferă mult sprijin lateral pentru momentele în care vei merge mai sprinten, pentru că așa cum am spus, mașina te îndeamnă la lucru ăsta, ca orice MINI. Bancheta din spate este și ea confortabilă și eu am avut loc destul de bine, dar adulții mai înalți nu cred că se vor simți cel mai bine aici. De asemenea, tot pasagerii din spate vor simți cel mai tare gropile sau limitatoarele acelea de viteză, pentru că Aceman e o mașină scurtă și nu are cea mai comodă suspensie.

Portbagajul nu este nici el cel mai spațios la 300 de litri și dacă ar fi să compar, Jeep Avenger pe care l-am testat recent oferea mai mult la acest capitol și în general se simțea puțin mai aerisit la interior, chiar dacă avea dimensiuni foarte similare.
Un model care concurează aproape direct cu MINI Aceman este Renault 5 E-Tech pe care încă nu l-am condus, dar din ce am văzut la interior, este mai spațios, în special în portbagaj, chiar dacă dimensiunile exterioare sunt mai mici decât pe Aceman.
Ce apreciez la MINI Aceman este construcția, pentru că mașina este foarte solidă și dă senzația de robustețe în ce privește materialele din interior, de unde și greutatea mare de peste 1,7 tone.
Tehnologii de conducere autonomă pe MINI Aceman
Fiind un brand din grupul BMW, MINI beneficiază de tehnologiile companiei germane și găsești aici ultimele noutăți în materie de sisteme de siguranță, dar și câteva funcții suplimentare foarte interesante și utile.
De exemplu, ca funcții de bază, MINI Aceman te ajută să ții mai eficient banda, fără să exagereze, adică nu începe să te corecteze dacă doar te apropii puțin de marcaje, ci îți lasă spațiu de manevră. Totodată, mașina te avertizează dacă te apropii prea repede de mașina din față și monitorizează indicatoarele rutiere, iar avertizarea la unghiul mort funcționează ca la orice alt vehicul modern.
Dincolo de funcțiile astea de bază la care se mai adaugă și pilotul automat adaptiv, camerele 360 și senzorii cu ultrasunete, există mai multe tehnologii pe care nu le-am mai experimentat până acum și te-ar putea să fii mai eficient sau mai sigur la parcări sau la mersul cu spatele, de exemplu. Așadar, MINI Aceman se poate parca singur în spațiile bine marcate și am încercat asta într-o parcare subterană.
Chiar dacă inițial mașina era pe o traiectorie care ar fi dus la o coliziune cu o alta parcată în spate, ea a făcut singură manevrele suplimentare necesare ca să se corecteze. Pune frână singură, trece singură din Drive în Reverse și ia singură de volan, deci nu trebuie să atingi nimic, deși poate nu ar fi rău să ții piciorul deasupra frânei și să te uiți în oglinzi, ca să fii sigur.
MINI Aceman poate fi configurată cu funcțiile care să îi permită autonomie de nivel 2, adică nu cât să se conducă singură pe șosea sau autostradă, dar ea poate merge singură cu spatele, folosind o traiectorie pe care tu ai parcurs-o deja. Altfel spus, să zicem că mergi printr-o parcare ca să găsești un loc și te învârți pe lângă niște stâlpi sau mașini, dar constați că trebuie să dai cu spatele și să revii de unde ai plecat.

Mașina înregistrează traiectoria pe care ai parcurs-o și după ce o pui în Reverse, ai funcția de mers automat cu spatele, care face exact ce spune. Folosindu-se de „urmele” digitale lăsate în urmă, ea merge cu spatele pe unde ai mers tu cu fața, dar aici trebuie să o ajuți la nevoie din frână, pentru că nu va opri singură decât dacă vede un obstacol. De asemenea, dacă între timp apare un obstacol pe traiectoria inițială, va trebui să preiei tu controlul ca să îl ocolești, dar mi se pare oricum o funcție extrem de utilă în parcările aglomerate, unde trebuie să fii atent în multe părți să nu lovești ceva.
MINI oferă pe modelele sale și un abonament de 55 RON pe lună care oferă mai multe funcții suplimentare, cum ar fi aplicații de streaming și divertisment pentru muzică și videoclipuri, jocuri, navigația cu animații 3D, dar și date mobile nelimitate prin antena integrată cu 4G sau 5G.
Cameră de bord integrată și infotainment MINI Aceman
Altă chestie care mi-a plăcut mult și nu țin minte să o fi văzut pe alte mașini pe care le-am testat este funcția integrată de cameră de bord. Practic, folosind camerele 360, mașina poate înregistra până la 30 de secunde înainte de impact și până la 30 de secunde după. Intervalul poate fi setat și la mai puțin de 30 de secunde și poți începe o înregistrare manual, iar calitatea este chiar bună, dar mașina înregistrează și suprascrie în permanență până la apariția unui eventual eveniment rutier.
Centrul de infotainment este integrat pe un ecran circular, tipic MINI, care este un OLED și se vede excelent, luminos și colorat. Sistemul este destul de vast și poate fi dificil de operat la început, dar sunt două vești bune: prima, ai un buton de comenzi rapide pentru funcțiile de siguranță și conducere asistată ca să activezi sau dezactivezi repede lucruri precum menținerea benzii sau auto holdul, iar dacă tragi de jos înspre partea de sus pe ecran, ai acces la un centru de control cu mai multe comenzi rapide, pe care le poți personaliza după nevoie.

Altfel, există câteva butoane virtuale în partea de jos pentru funcțiile de care ai putea avea nevoie mai des, precum controlul mai complex al climei și al încălzirii în volan și scaun, radio FM, acasă, navigație sau istoricul de apel. Restul elementelor de interfață legate de autonomie, modurile de condus sau ajustarea temperaturii se fac pe marginea ecranului circular, deci și ele sunt destul de la îndemână și eu m-am obișnuit destul de repede cu ele.
Există sub ecran un buton „Experiences” care schimbă literalmente experiența de condus și te trece prin modurile Core, Green, Personal sau Go-Kart, de exemplu. Core este cel standard, în care mașina se adaptează la modul tău de condus, Green te încurajează să economisești resurse și te învață să conduci mai eficient, iar Go-Kart este cel care face mașina să se simtă mai sportivă decât este ea deja.
Ai și un head-up display care afișează informații esențiale pentru condus, cum ar fi viteza sau indicatoarele rutiere, dar el poate integra și navigația sau sub-meniuri pe care să le accesezi de pe butoanele de pe volan, intuitive și ergonomice.
Pentru cine este MINI Aceman
Aceman are un preț de pornire de peste 33.000 de euro pentru versiunea Essential cu baterie de 38.5 kWh și poate ajunge până la peste 42.000 de euro în varianta pe care am avut-o eu, tot cu bateria mică. Dacă vrei bateria mai mare, vei plăti cu 4.000 de euro mai mult, indiferent de nivelul de echipare, iar prețul este în general mai mare decât ce oferă alți producători de modele similare, dar nu toți.
De exemplu, Peugeot e-208 pornește tot de pe la 33.000 de euro și ajunge până la aproape 37.000 pentru varianta GT și chiar dacă are autonomie declarată mai mare, cred că prețul este cam ambițios când există și modele electrice de la MINI. Totuși, Fiat 500e este un model cu ambiții și mai mari, fiind cuprins între 33.000 și 38.000 de euro și are ca unic avantaj dimensiunile mai mici decât Aceman, restul specificațiilor fiind sub modelul de la englezi.
MINI Aceman este o mașină dificil de recomandat pentru cine nu e fanul mărcii. MINI în general este genul de producător care îți place sau nu, nu există cale de mijloc. Iar dacă vrei, trebuie să fii pregătit să plătești mai mult decât oferă o parte din concurență, pentru că primești o mașină care este mai degrabă un fashion statement, decât un model practic. Este foarte robustă și solid construită, are un design foarte șic și materiale reciclate, dar care se simt premium, totodată.
Este destul de practică în oraș, chiar dacă nu cea mai comodă, dar și foarte distractivă pe drumuri secundare în afara mediului urban. Este agilă și foarte rapidă, chiar și în versiunea de bază, dar trebuie să fii mereu cu ochii pe hartă pentru o stați de încărcare și să iei pauze mai lungi ca să o încarci.
Eu cred că cine a avut MINI și i-a plăcut, va cumpăra oricum Aceman și nu cred că face o greșeală, pentru că se va bucura de o experiență familiară și de tehnologii foarte avansate, dar dacă nu ți-a plăcut niciodată această marcă, Aceman nu o să te convingă să îl cumperi. Pur și simplu sunt alte modele din acest segment pe piață care sunt mai ieftine, mai practice sau chiar le fac pe amândouă, fără a fi poate la fel de puternice sau de bine construite, dar per total, un pachet mai avantajos.
De exemplu, cel mai scump Renault 5 E-Tech este puțin mai ieftin decât cea mai accesibilă versiune a lui MINI Aceman și R5 vine cu autonomie mai mare, de 415 km, care se apropie în realitate de aceste cifre din experiența mea cu mașinile electrice de la producătorul francez.
Citroen e-C3 este o altă alternativă de oraș care pleacă de la puțin peste 23.000 de euro și oferă 300 km autonomie pe hârtie, dar calitatea construcției și a materialelor cu siguranță nu este la nivelul mărcii britanice.
Așa cum este el acum, aș zice că MINI Aceman nu merită, având în vedere autonomia sub cifrele promise de producător, decât dacă ești fan înfocat al mărcii sau îți place în mod deosebit designul. Dar, dacă autonomia și încărcarea vor fi optimizate, atunci acesta ar putea un model bun pentru cei care vor o mașină electrică de oraș solidă, sigură, agilă și foarte dinamică, oferind mai mult decât alternative precum Fiat 500e sau Peugeot e-208.
Comentezi?