Conform ESG Today, anunțul făcut recent de reprezentanții DOE vine în urma unei strategii de hidrogen cu emisii reduse prezentată în 2023 de Administrația Biden, care se concentrează pe producția și distribuirea hidrogenului verde în sectoare cheie, cum ar fi industriile poluante. Oficialii SUA vor să producă 10 milioane de tone de hidrogen cu emisii reduse până în 2030, respectiv până la 50 de milioane de tone până la jumătatea secolului.

SUA produc în prezent în jur de 10 milioane de tone de hidrogen, iar producția la nivel global este de 94 de milioane de tone, însă o mare parte din capacitate provine din exploatarea combustibililor fosili. În SUA, pentru a produce cele 10 milioane de tone de hidrogen sunt eliberate circa 100 de milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră, generate din procesarea de metan și gaz natural.

De cealaltă parte, producția hidrogenului curat va necesita investiții importante într-o infrastructură mai amplă, cum ar fi electroliza, transportul și stocarea.

Finanțarea pusă la dispoziție de DOE include 316 milioane de dolari pentru sprijinirea a 52 de proiecte în 24 de state, specializate în producția de tehnologie accesibilă cu electrolizor de capacitate crescută și 150 de milioane de dolari pentru fabricarea ansamblelor de pile de combustie cu hidrogen.

În plus 82, respectiv 81 de milioane de dolari vor fi utilizați pentru dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare necesare pentru pilele de combustie și sistemele de electroliză.

Oficialii DOE spun că cele 52 de proiecte ar putea permite producția pilelor de combustie cu o capacitate totală de 14 GW pe an, suficient pentru a alimenta în jur de 15% din camioanele medii și mari vândute anual.