Potrivit studiului Deloitte, 85% dintre executivii participanți la studiul din acest an – față de 75% în 2023 – declară că organizațiile lor au crescut în ultimele 12 luni investițiile în tranziția „verde”, în timp ce jumătate dintre respondenți afirmă că au început să utilizeze soluții tehnologice pentru atingerea obiectivelor climatice, iar 42% au în plan să o facă în următorii doi ani.

Impactul schimbărilor climatice asupra strategiilor și operațiunilor companiilor este și el în creștere, 70% dintre liderii de business – față de 61% în 2023 – declarând că se așteaptă la efecte majore în următorii trei ani, iar aproape jumătate (45%) arătând că lucrează la transformarea modelului de afaceri în sens sustenabil.

Principalele acțiuni întreprinse deja țin de utilizarea de materii prime mai sustenabile (51%), eficiența energetică (49%) și proiectarea de produse și servicii ecologice (48%).

Zonele în care companiile participante la studiu au implementat sau au în plan să implementeze soluții tehnologice sunt monitorizarea performanței furnizorilor din perspectiva factorilor de mediu, sociali și de guvernanță (environment, social, governance - ESG), menționată de 57% dintre participanții la studiu, creșterea eficienței operaționale (54%), monitorizarea indicilor interni ESG (54%), dezvoltarea de produse sau servicii sustenabile (52%) și raportarea (52%).

Liderii de business menționează în premieră profitul și reziliența lanțurilor de aprovizionare (37%) în top cinci beneficii ale inițiativelor de sustenabilitate, alături de satisfacerea așteptărilor consumatorilor (38%) și ale angajaților (37%).

”O tendință notabilă identificată de studiu este convingerea tot mai răspândită în rândul echipelor de management că acțiunile pentru combaterea schimbărilor climatice pot fi și un catalizator al inovației, inclusiv prin folosirea tehnologiei, devenind evident că ele funcționează împreună și se pot potența reciproc. De altfel, organizațiile încep să asocieze beneficii financiare tangibile inițiativelor din sfera sustenabilității, care, în ediția de anul acesta a raportului, le surclasează în premieră pe cele legate de brand și reputație, ceea ce denotă o nouă etapă de maturitate în cadrul tranziției”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Studiul atrage atenția asupra faptului că investițiile în sustenabilitate și progresul real al tranziției sunt repartizate inegal. Cele mai multe companii (56%) acționează moderat (moderate middle), urmărind să facă progrese în direcții-cheie, cu beneficii rapide, și doar 17% pot fi încadrate în categoria „liderilor tranziției” (change leaders), care au o abordare complexă și de profunzime a sustenabilității, cu investiții și măsuri constante și coerente.

La polul opus, peste un sfert dintre businessuri (27%) au întreprins acțiuni minimale sau nu au acționat deloc până în prezent, deși, din rândul lor, peste jumătate (63%) admit că schimbările climatice au efecte care se resimt deja în strategia și operațiunile lor.

”Din perspectiva obiectivelor strategice asumate prin Acordul de la Paris și Green Deal, angajamentul real pentru sustenabilitate, materializat în acțiuni de mare impact, așa cum sunt transformarea durabilă a modelului de business sau implementarea unor criterii robuste ESG de-a lungul lanțurilor valorice, trebuie accelerat. În România, transpunerea Directivei privind raportarea corporativă în materie de sustenabilitate (CSRD) marchează intrarea într-o nouă etapă a efortului de conformare: mii de companii care activează în țara noastră sunt vizate de raportarea non-financiară obligatorie, care are primele termene în 2025, așadar educarea eficientă a stakeholderilor și dezvoltarea capacităților de colectare de date și de raportare sunt esențiale pentru mediul de business”, a declarat Ovidiu Popescu, Partener, Deloitte România, și Lider al practicilor de energie și sustenabilitate.

Printre obstacolele pe care le întâmpină în demersul de a transforma sustenabil businessul, respondenții menționează lipsa sau insuficiența materiilor prime sustenabile care să le susțină acțiunile (21%), precum și nevoia de a aloca resurse mai degrabă către provocări imediate (18%), așa cum sunt inflația, efectele de piață ale pandemiei și ale tensiunilor geopolitice ș.a.

Studiul Deloitte CxO Sustainability Report 2024 a fost realizat în rândul a peste 2.100 de executivi de top din 27 de țări de pe toate continentele, cu scopul de a analiza evoluțiile în atitudinea și acțiunile organizațiilor din industrii diverse legate de combaterea schimbărilor climatice și tranziția sustenabilă.