The Guardian scrie că guvernele globale au căzut de acord în 2016 să își reducă aportul de emisii de dioxid de carbon, însă marile corporații au făcut fix inversul și au crescut cota de CO2 ca rezultat al producției accelerate. Asta înseamnă că, prin comparație cu cei șapte ani care au precedat Acordul de la Paris, emisiile au crescut în următorii șapte.

În Carbon Majors Database, o listă compilată de către cercetători climatici din lumea întreagă, s-a demonstrat că din cei 122 de mari poluanți ai planetei, 65% dintre companiile de stat, respectiv 55% dintre cele private și-au crescut capacitatea de producție.

Compania americană specializată în exploatarea combustibilii fosili ExxonMobil, Shell, BP și TotalEnergies se numără printre cele mai poluante companii din lume, conform bazei de date, iar fiecare contribuie cu cel puțin 1% la totalul emisiilor eliberate la nivel global. Expansiunea operațiunilor acestor companii contravine indicațiilor date de către experții Agenției Internaționale pentru Energie, care avertizau că nu mai pot fi deschise noi unități de exploatare a combustibililor fosili pentru a ne putea atinge obiectivele climatice.

Richard Heede, care a pus bazele Carbon Majors Database în 2013, a declarat că „nu este moral ca aceste companii să continue expansiunea exploatării și producției de combustibili pe bază de carbon, dat fiind faptul că se cunoaște deja faptul că aceste produse sunt dăunătoare. Nu putem da vina pe clienți, care au fost constrânși să se bazeze pe petrol și gaze naturale, din cauza implicării guvernelor în creșterea producției.”

Carbon Majors Database include 122 dintre cele mai poluante companii ale planetei, asociate cu 72% din emisiile de dioxid de carbon ale industriilor producătoare de ciment și de combustibili fosili de la începuturile Revoluției Industriale, care depășesc 1.400 de gigatone.

Experții implicați în această analiză susțin că producția de cărbuni din China este responsabilă pentru 14% din emisiile totale asociate cu exploatarea combustibililor fosili, cea mai mare cotă dintre toate țările. Prin comparație, această cotă este de mai bine de două ori mai mare decât al doilea loc în acest sector, care îi revine fostei Uniuni Sovietice.

Heede adaugă faptul că „acest lucru pune în pericol civilizația așa cum o cunoaștem. Dacă modelul de afaceri va continua în acest fel, nu le vom putea oferi copiilor și nepoților noștri o planetă pe care să poată locui. Trebuie să combinăm eforturile corporațiilor cu cele politice pentru a evita cele mai mari pericole pe care le prezintă schimbările climatice.”

Shell, una dintre cele mai poluante companii din industria combustibililor fosili, care pune o mare presiune pe climatul planetei, a s-a angajat să devină „o companie energetică net-zero până în 2050, o țintă ce credem că sprijină Acordul de la Paris din 2016 de a limita încălzirea globală la cel mult 1.5 grade Celsius peste era pre-industrială. Continuăm să progresăm în ce privește obiectivele noastre climatice, iar până la finalul anului 2023, ne-am atins mai bine de 60% din ținta de a înjumătăți emisiile din Domeniile 1 și 2 până în 2030, comparativ cu anul 2016.”