Potrivit Reuters, există mai multe start-up-uri care oferă soluții de stocare prin baterii folosind baterii pentru mașini electrice, dar sunt și companii mari care vor să își administreze singure fluxul de baterii pentru reciclare sau reîntrebuințare.

Volkswagen și Audi sunt doi producători germani, ambii parte a grupului mai mare Volkswagen Group, iar ambele companii au pus bazele unor eforturi de reciclare pentru baterii uzate, astfel încât să poată recupera mineralele de litiu-ion pentru a le reutiliza în celule viitoare.

Hans Eric Melin, fondator al firmei de consultanță Circular Energy Storage (CES), a declarat că „prezumția că bateriile mașinilor electrice vor rezista doar 8-10 ani și că după aceea proprietarii le vor schimba nu este adevărată. Va fi dificil să facem sistemul de reîntrebuințare a bateriilor uzate să funcționeze.”

Bateriile din vehiculele personale vor avea nevoie de mai mult timp pentru a se degrada, în funcție de cât de uzată a fost mașina respectivă și pe ce distanțe a fost condusă, lucru care face imprevizibil procesul de degradare. Lucrurile stau altfel pentru vehiculele comerciale, cum ar fi dubele, camioanele și autobuzele, iar în cazul acestora este mai ușor de estimat durata lor de viață, deoarece ele sunt utilizate constant și în condiții mai dure de exploatare.

De asemenea, producătorii vor încerca să extindă în permanență durata de viață a bateriilor, prin soluții hardware și software, astfel că autonomia lor poate rămâne utilizabilă și după mai mult timp.

Cum vehiculele pe combustibili fosili au o durată de viață în medie de 12.5 ani în SUA, iar acest trend este vizibil și în alte state, acest lucru ne poate ajuta să ne facem o idee despre cât de mult timp și-ar putea folosi oamenii mașinile electrice după ce le cumpără.

Totuși, unii experți sunt de părere că, deși în acest moment nu sunt destule baterii pe piața de celule uzate, situația se va schimba în următorii ani.

Thomas Becker, șeful diviziei de sustenabilitate la BMW, care a inaugurat o unitate de stocare a energiei cu baterii uzate la fabrica din Leipzig, este de părere că reciclarea este o opțiune mai avantajoasă.

„Întrebarea este, dacă ai materiale valoroase într-o baterie și te întrebi cum poți beneficia mai bine de pe urma lor, reciclarea este cel mai probabil răspunsul pe care îl cauți”, susține el.

Și experții de la Agenția Internațională pentru Energie sunt de părere că piața de sisteme de stocare energetică cu baterii pentru rețeaua de electricitate va crește dramatic, iar bateriile uzate vor fi o alternativă atractivă pentru cei care vor o soluție de back-up pentru energie.

Ei spun că, până în 2030, vom avea o capacitate de circa 680GWh în ce privește potențialul de stocare energetic, comparativ cu cifra pentru anul 2021, de doar 16GWh.

Marea Britanie este una dintre țările care trebuie să își oprească turbinele eoliene atunci când cererea este foarte scăzută sau când nimeni nu le folosește, pentru că nu există sisteme cu baterii unde aceasta să fie stocată. Astfel, țara irosește anual aproximativ 1.27 miliarde de dolari pe oprirea și pornirea acestor turbine.

Zenobe este un start-up britanic care vrea să se folosească de bateriile uzate din autobuze, atunci când acestea nu vor mai fi suficient de puternice pentru a alimenta transportul în comun, dar vor avea destulă energie pentru a-ți alimenta casa la nevoie.

Compania deține în prezent o capacitate de 425MWh de energie sub formă de baterii în Marea Britanie, Noua Zeelandă și Australia, pe care o va putea folosi atunci când aceste celule vor fi demontate de pe autobuze.