Panouri fotovoltaice: ce sunt

Cunoscute și drept panouri fotovoltaice, panourile solare sunt folosite pentru a captura și converti energia provenită de la soare în electricitate pe care o putem folosi pentru a ne alimenta bunurile.

Instalațiile cu panouri solare sunt o sursă viabilă de energie regenerabilă deoarece, la orice moment dat, mai bine de 170.000 de teravați de energie solară ajunge pe pământ, reprezentând de 10.000 de ori mai mult decât necesarul de energie electrică al oamenilor de pe întreg globul.

Primul panou solar, folosit pentru alimentarea sateliților

Primul panou solar a fost inventat în 1954 de către o companie numită Bell Laboratories, iar primele panouri solare au fost folosite pentru a alimenta sateliți.

Astăzi, instalațiile cu panouri solare sunt utilizare pentru a alimenta gospodării din întreaga lume, iar acestea pot fi utile în special dacă un anumit sistem electric nu este disponibil sau eficient în anumite locații.

În același timp, ele sunt folosite și la nivel industrial, precum sediul Google din California, care funcționează cu ajutorul panourilor solare.

Cum funcționează un panou solar

Soarele eliberează pachete de energie, numite fotoni, care ajung pe Pământ în mai puțin de zece minute, unde sunt capturate de către panourile solare și convertite în energie electrică pe care o putem folosi pentru a ne alimenta dispozitivele electrice.

În teorie, în fiecare oră pe Pământ ajunge suficientă energie electrică pentru a ne putea satisface necesarul global anual de curent electric.

Încălzire cu panouri solare iarna

Vremea joacă un rol important în eficiența panourilor solare, condițiile ideale de colectare a energiei solare fiind asigurate de un cer senin.

În același timp, putem fi tentați să credem că instalațiile cu panouri voltaice funcționează mai bine în medii mai calde, însă nu este așa, întrucât locurile mai răcoroase de pe glob permit panourilor solare să producă mai multă energie electrică, atât timp cât vremea este prielnică pentru acest proces.

Totuși, asta nu înseamnă că instalațiile cu panouri solare produc mai multă energie iarna, din cauza faptului că cerul este mai mult timp înnorat, iar ziua este mai scurtă decât pe timp de vară.

Avantajele utilizării panourilor solare

Utilizarea de instalații solare se poate dovedi a fi foarte benefică în special în zonele unde nu există o rețea publică de energie electrică, ceea ce înseamnă că gospodăriile din acea zonă nu au acces la sistemul public de energie electrică.

Gospodăriile aflate în locații mai retrase pot să folosească, totuși, electrocasnice și alte echipamente electrice, dacă au panouri solare.

Printre avantajele utilizării panourilor solare se numără și faptul că reprezintă o sursă foarte bună de energie regenerabilă, întrucât ele produc energie curată, verde, reducând astfel emisiile de carbon pentru cei care aleg să le folosească pentru a-și alimenta casele sau afacerile.

De asemenea, un alt avantaj al utilizării de panouri solare este acela că, atât timp cât acestea nu se strică, produc energie gratuit, iar dacă există condiții optime de a produce energie de natură solară, nu trebuie să-ți faci griji cu privire la factura de curent.

Totodată, există și sisteme de încălzire cu panouri solare, pe care le putem folosi pentru încălzirea locuinței pe timp de iarnă.

Anumiți utilizatori își instalează panouri solare și pentru a beneficia de încălzirea apei pe parcursul anului, însă în lunile când soarele nu strălucește la fel de puternic, este recomandată utilizarea unui boiler tradițional.

Despre panouri solare - tipuri panouri fotovoltaice

Există mai multe tipuri de panouri fotovoltaice, iar cele mai cunoscute sunt cele monocristaline și policristaline.

Panourile solare monocristaline sunt cel mai vechi tipuri de panouri, fiind create dintr-o structură singulară și continuă de cristale. Un astfel de panou poate fi identificat datorită celulelor solare care arată că o suprafață plată de aceeași culoare, de obicei neagră, potrivit informațiilor Prosis Energy.

Panourile solare policristaline sau multicristaline diferă de primul tip de panouri prin procesul de producție și sunt o tehnologie mai nouă. Deși procesul de producție începe tot prin plantarea seminței de cristal de silicon într-o cuva de silicon, la final aceasta nu va fi scoasă, ci va fi lăsată să se răcească. Astfel se vor forma margini diverse și granule în celula solară.

Preț panouri fotovoltaice - cât costă instalarea unui panou solar

Dacă v-ați întrebat cât costă un panou solar și care este prețul pentru instalarea unui sistem solar, trebuie să știți că prețul variază în funcție de eficiența sistemelor solare și de zona în care locuiți.

Dacă optați pentru cele mai eficiente panouri solare, care sunt cele monocristaline, costul per watt este între 1 și 1.5 dolari, ceea ce înseamnă că un sistem capabil să producă 6 kW de energie electrică va costa între 6.000 și 9.000 de dolari.

Celălalt tip de panouri solare, cele policristaline, sunt mai puțin eficiente și costă între 90 de cenți și 1 dolar per watt, ceea ce înseamnă că același sistem de 6 kW ar trebui să coste între 5.400 și 6.000 de dolari, fiind deci opțiunea mai ieftină.

Un alt tip de panouri fotovoltaice este cel thin-film, care costă aproximativ cât cele monocristaline, însă ocupă mai mult spațiu, ceea ce le face mai potrivite pentru uz industrial.

Totuși, oamenii care vor să adopte utilizarea de panouri solare trebuie să ia în calcul și costul de instalare al acestora, care cel puțin în SUA variază între 15.000 și 25.000 de dolari, în funcție de locație.

În general, cu cât locul este mai îndepărtat de ecuator, cu atât va fi mai costisitoare instalarea.

Panouri voltaice în România

În România, oamenii care vor să își instaleze panouri solare în gospodării trebuie să știe că Administrația Fondului de Mediu promite să ofere 280 de milioane de lei celor care vor să își instaleze acasă panouri solare.

Programul este adresat în special celor care trăiesc la curte, iar cei care locuiesc la bloc trebuie să se asocieze cu vecinii pentru a putea fi considerați eligibili pentru a participa.

Primele două sesiuni au fost considerate un eșec, întrucât puțini dintre cei 12.000 de câștigători și-au primit fondurile, însă Tanczos Barna, ministrul Mediului, a promis că actuala ediție a programului va fi un succes.

Panourile solare se pot dovedi a fi un mod foarte bun de a deveni independenți din punct de vedere al energiei electrice la nivel de gospodărie și de a reduce, în același timp, emisiile de carbon.

Din ce în ce mai mulți oameni încep să adopte utilizarea de panouri solare ca sursă principală de energie electrică pentru a-și alimenta locuințele și pentru a deveni și a lăsa planeta să respire.

Sistem panouri solare acasă

Panourile solare câștigă tot mai mult popularitate în rândul consumatorilor individuali. Însă, cum poți să instalezi panouri fotovoltaice acasă?

Furnizorii de energie electrică au venit cu oferte pentru cei care doresc să se încălzească și să aibă apă caldă de la instalația solară, în timp ce-și reduc consumul de energie și folosesc o variantă ecologică.

De exemplu, Enel îți oferă posibilitatea de a monta un sistem fotovoltaic cu puterea instalată de 3kWh.

Potrivit informațiilor de pe site-ul companiei, în funcție de zona geografică în care va fi instalat sistemul fotovoltaic, acesta va genera anual energie totală de aproximativ 4000 kWh, ceea ce înseamnă o producție medie de 333 kWh/lună. Însă, producția de energie variază și în funcție de anotimp: vara, sistemul poate produce până la 480 kWh/lună, pe când iarna nu va produce mai mult de 150 kWh/lună.

La nivel de costuri pentru instalarea unui sistem de panouri solare acasă, 90% din valoarea cheltuielilor eligibile este finanțată de Administrația Fondului pentru Mediu, în limita sumei de 20.000 lei, iar diferența este suportată de beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Panou fotovoltaic - recuperarea investiției

Potrivit informațiilor Enel, investiția într-un sistem de panouri fotovoltaice poate fi recuperată în 14 ani, dacă beneficiarii nu aleg varianta subvenției de la stat, și de 2-3 ani dacă montează un sistem fotovoltaic optând pentru finanțarea nerambursabilă.

Și cei de la E.on au o ofertă pentru clienții care doresc instalații solare acasă. De exemplu, costul pentru pachete monofazate pornește de la 498 de lei/lună, în timp ce pentru pachete trifazate, prețul pornește de la 527 lei/lună.

Un sistem fotovoltaic de 3 kW produce, în medie, 3.500 kWh/an. Această valoare depinde de anotimp (vara panourile produc de 3 ori mai mult decât iarna), de radiația solară, de amplasarea acoperișului și de unghiul de înclinație la care sunt montate panourile.